• lab03-slides.pdf
• lab03-refcard.pdf
• Video Procese

• TLPI - Chapter 6, Processes, Chapter 26 Monitoring Child Processes
• WSP4 - Chapter 6, Process Management

Un proces este un program în execuție. Procesele sunt unitatea primitivă prin care sistemul de operare alocă resurse utilizatorilor. Orice proces are un spațiu de adrese și unul sau mai multe fire de execuție. Putem avea mai multe procese ce execută același program, dar oricare două procese sunt complet independente.

Informațiile despre procese sunt ținute într-o structură numită Process Control Block (PCB), câte una pentru fiecare proces existent în sistem. Printre cele mai importante informații conținute de PCB regăsim:

• PID - identificatorul procesului
• spațiu de adresă
• registre generale, PC (contor program), SP (indicator stivă)
• tabela de fișiere deschise
• informații referitoare la semnale
  • lista de semnale blocate, ignorate sau care așteaptă să fie trimise procesului
  • handler-ele de semnale
• informațiile referitoare la sistemele de fișiere (directorul rădăcină, directorul curent)

În momentul lansării în execuție a unui program, în sistemul de operare se va crea un proces pentru alocarea resurselor necesare rulării programului respectiv. Fiecare sistem de operare pune la dispoziție apeluri de sistem pentru lucrul cu procese: creare, terminare, așteptarea terminării. Totodată există apeluri pentru duplicarea descriptorilor de resurse între procese, ori închiderea acestor descriptori.

Procesele pot avea o organizare:

• ierarhică - de exemplu pe Linux - există o structură arborescentă în care rădăcina este procesul init (pid = 1).
• neierarhică - de exemplu pe Windows.

În general, un proces rulează într-un mediu specificat printr-un set de variabile de mediu. O variabilă de mediu este o pereche NUME = valoare. Un proces poate să verifice sau să seteze valoarea unei variabile de mediu printr-o serie de apeluri de bibliotecă (Linux, Windows).

Pipe-urile (canalele de comunicație) sunt mecanisme primitive de comunicare între procese. Un pipe poate conține o cantitate limitată de date. Accesul la aceste date este de tip FIFO (datele se scriu la un capăt al pipe-ului pentru a fi citite de la celălalt capăt). Sistemul de operare garantează sincronizarea între operațiile de citire și scriere la cele două capete (Linux, Windows).

Există două tipuri de pipe-uri:

• pipe-uri anonime: pot fi folosite doar de procese înrudite (un proces părinte și un copil sau doi copii), deoarece sunt accesibile doar prin moștenire. Aceste pipe-uri nu mai există după ce procesele și-au terminat execuția.
• pipe-uri cu nume: au suport fizic - există ca fișiere cu drepturi de acces. Prin urmare, ele vor exista independent de procesul care le creează și pot fi folosite de procese neînrudite.

Lansarea în execuție a unui program presupune următorii pași:

• Se creează un nou proces cu fork - procesul copil are o copie a resurselor procesului părinte.
• Dacă se dorește înlocuirea imaginii procesului copil aceasta poate fi schimbată prin apelarea unei funcții din familia exec*.

În UNIX un proces se creează folosind apelul de sistem fork:

pid_t fork(void);

Efectul este crearea unui nou proces (procesul copil), copie a celui care a apelat fork (procesul părinte). Procesul copil primește un nou process id (PID) de la sistemul de operare.

Pentru aflarea PID-ului procesului curent și al procesului părinte se vor apela funcțiile de mai jos.

Funcția getpid întoarce PID-ul procesului apelant:

pid_t getpid(void);

Funcția getppid întoarce PID-ul procesului părinte al procesului apelant:

pid_t getppid(void);

Familia de funcții exec va executa un nou program, înlocuind imaginea procesului curent, cu cea dintr-un fișier (executabil). Acest lucru înseamnă:

• Spațiul de adrese al procesului va fi înlocuit cu unul nou, creat special pentru execuția fișierului.
• Registrele IP (contorul program), SP (indicatorul stivă) și registrele generale vor fi reinițializate.
• Măștile de semnale ignorate și blocate sunt setate la valorile implicite, ca și handler-ele semnalelor.
• PID-ul și descriptorii de fișier care nu au setat flag-ul CLOSE_ON_EXEC rămân neschimbați (implicit, flag-ul CLOSE_ON_EXEC nu este setat).

int execl(const char *path, const char *arg, ...); 
int execv(const char *path, char *const argv[]);
int execlp(const char *file, const char *arg, ...);

Exemplu de folosire a funcțiilor de mai sus:

execl("/bin/ls", "ls", "-la", NULL);
 
char *const argvec[] = {"ls", "-la", NULL};
execv("/bin/ls", argvec);
 
execlp("ls", "ls", "-la", NULL);

execl și execv nu caută programul dat ca parametru în PATH, astfel că acesta trebuie însoțit de calea completă. Versiunile execlp și execvp caută programul și în PATH.

Toate funcțiile exec* sunt implementate prin apelul de sistem execve.

Familia de funcții wait suspendă execuția procesului apelant până când procesul (procesele) specificat în argumente fie s-a terminat, fie a fost oprit (SIGSTOP).

pid_t waitpid(pid_t pid, int *status, int options);

Starea procesului interogat se poate afla examinând status cu macrodefiniții precum WEXITSTATUS, care întoarce codul de eroare cu care s-a încheiat procesul așteptat, evaluând cei mai nesemnificativi 8 biți.

Există o variantă simplificată, care așteaptă orice proces copil să se termine. Următoarele secvențe de cod sunt echivalente:

wait(&status);                   |  waitpid(-1, &status, 0);

În caz că se dorește doar așteptarea terminării procesului copil, nu și examinarea statusului, se poate folosi:

wait(NULL);

Pentru terminarea procesului curent, Linux pune la dispoziție apelul de sistem exit.

void exit(int status);

void _exit(int status);

void _Exit(int status);

Pentru terminarea unui alt proces din sistem, se va trimite un semnal către procesul respectiv prin intermediul apelului de sistem kill. Mai multe detalii despre kill și semnale în laboratorul de semnale.

my_system.c

#include <stdlib.h>
#include <stdio.h>
 
#include <sys/types.h>
#include <sys/wait.h>
#include <unistd.h>
 
int my_system(const char *command)
{
	pid_t pid;
	int status;
	const char *argv[] = {command, NULL};
 
	pid = fork();
	switch (pid) {
	case -1:
		/* error forking */
		return EXIT_FAILURE;
	case 0:
		/* child process */
		execvp(command, (char *const *) argv);
 
		/* only if exec failed */
		exit(EXIT_FAILURE);
	default:
		/* parent process */
		break;
	}
 
	/* only parent process gets here */
	waitpid(pid, &status, 0);
	if (WIFEXITED(status))
		printf("Child %d terminated normally, with code %d\n",
			pid, WEXITSTATUS(status));
 
	return status;
}
 
int main(void) {
	my_system("ls");
	return 0;
}

dup duplică descriptorul de fișier oldfd și întoarce noul descriptor de fișier, sau -1 în caz de eroare:

int dup(int oldfd);

dup2 duplică descriptorul de fișier oldfd în descriptorul de fișier newfd; dacă newfd există, mai întâi va fi închis. Întoarce noul descriptor de fișier, sau -1 în caz de eroare:

int dup2(int oldfd, int newfd);

Descriptorii de fișier sunt, de fapt, indecși în tabela de fișiere deschise. Tabela este populată cu pointeri către structuri cu informațiile despre fișiere. Duplicarea unui descriptor de fișier înseamnă duplicarea intrării din tabela de fișiere deschise (adică 2 pointeri de la poziții diferite din tabelă vor indica spre aceeași structură din sistem, asociată fișierului). Din acest motiv, toate informațiile asociate unui fișier (lock-uri, cursor, flag-uri) sunt partajate de cei doi file descriptori. Aceasta înseamnă că operațiile ce modifică aceste informații pe unul dintre file descriptori (de ex. lseek) sunt vizibile și pentru celălalt file descriptor (duplicat).

Descriptorii de fișier ai procesului părinte se moștenesc în procesul copil în urma apelului fork. După un apel exec, descriptorii de fișier sunt păstrați, excepție făcând cei care au flag-ul CLOSE_ON_EXEC setat.

fcntl(file_descriptor, F_SETFD, FD_CLOEXEC);

/ * THREAD 1 */                   |/ * THREAD 2 */    
fd = op_creare_fd()               |
                                  | exec(...)
fcntl(fd, F_SETFD, FD_CLOEXEC);   |

int dup3(int oldfd, int newfd, int flags);
int pipe2(int pipefd[2], int flags);
int accept4(int sockfd, struct sockaddr *addr, socklen_t *addrlen, int flags);

În cadrul unui program se pot accesa variabilele de mediu, prin evidențierea celui de-al treilea parametru (opțional) al funcției main, ca în exemplul următor:

int main(int argc, char **argv, char **environ)

Acesta desemnează un vector de pointeri la șiruri de caractere, ce conțin variabilele de mediu și valorile lor. Șirurile de caractere sunt de forma VARIABILA=VALOARE. Vectorul e terminat cu NULL.

getenv întoarce valoarea variabilei de mediu denumite name, sau NULL dacă nu există o variabilă de mediu denumită astfel:

char* getenv(const char *name);

setenv adaugă în mediu variabila cu numele name (dacă nu există deja) și îi setează valoarea la value. Dacă variabila există și replace e 0, acțiunea de setare a valorii variabilei e ignorată; dacă replace e diferit de 0, valoarea variabilei devine value:

int setenv(const char *name, const char *value, int replace);

unsetenv șterge din mediu variabila denumită name:

int unsetenv(const char *name);

Pipe-ul este un mecanism de comunicare unidirecțională între două procese. În majoritatea implementărilor de UNIX, un pipe apare ca o zonă de memorie de o anumită dimensiune în spațiul nucleului. Procesele care comunică printr-un pipe anonim trebuie să aibă un grad de rudenie; de obicei, un proces care creează un pipe va apela după aceea fork, iar pipe-ul se va folosi pentru comunicarea între părinte și fiu. În orice caz, procesele care comunică prin pipe-uri anonime nu pot fi create de utilizatori diferiți ai sistemului.

Apelul de sistem pentru creare este pipe:

int pipe(int filedes[2]);

Vectorul filedes conține după execuția funcției 2 descriptori de fișier:

• filedes[0], deschis pentru citire;
• filedes[1], deschis pentru scriere.

Mnemotehnică: STDIN_FILENO este 0 (citire), STDOUT_FILENO este 1 (scriere).

Observații:

• citirea/scrierea din/în pipe-uri este atomică dacă nu se citesc/scriu mai mult de PIPE_BUF¹⁾ octeți.
• citirea/scrierea din/în pipe-uri se realizează cu ajutorul funcțiilor read/write.

Majoritatea aplicațiilor care folosesc pipe-uri închid în fiecare dintre procese capătul de pipe neutilizat în comunicarea unidirecțională. Dacă unul dintre descriptori este închis se aplică regulile:

• o citire dintr-un pipe pentru care descriptorul de scriere a fost închis, după ce toate datele au fost citite, va returna 0, ceea ce indică sfârșitul fișierului. Descriptorul de scriere poate fi duplicat astfel încât mai multe procese să poată scrie în pipe. De regulă, în cazul pipe-urilor anonime există doar două procese, unul care scrie și altul care citește, pe când în cazul fișierelor pipe cu nume (FIFO) pot exista mai multe procese care scriu date.
• o scriere într-un pipe pentru care descriptorul de citire a fost închis cauzează generarea semnalului SIGPIPE. Dacă semnalul este captat și se revine din rutina de tratare, funcția de sistem write returnează eroare și variabila errno are valoarea EPIPE.

Alte funcții utile: popen, pclose.

Elimină necesitatea ca procesele care comunică să fie înrudite. Astfel, fiecare proces își poate deschide pentru citire sau scriere fișierul pipe cu nume (FIFO), un tip de fișier special, care păstrează în spate caracteristicile unui pipe. Comunicația se face într-un sens sau în ambele sensuri. Fișierele de tip FIFO pot fi identificate prin litera p în primul câmp al drepturilor de acces (ls -l).

Apelul de bibliotecă pentru crearea pipe-urilor de tip FIFO este mkfifo:

int mkfifo(const char *pathname, mode_t mode);

După ce pipe-ul FIFO a fost creat, acestuia i se pot aplica toate funcțiile pentru operații obișnuite pentru lucrul cu fișiere: open, close, read, write.

Modul de comportare al unui pipe FIFO după deschidere este afectat de flagul O_NONBLOCK:

Atunci când se închide ultimul descriptor de fișier al capătului de scriere pentru un FIFO, se generează un „sfârșit de fișier” – EOF – pentru procesul care citește din FIFO.

Informații suplimentare legate de depanarea unui proces se gǎsesc aici

În Windows, atât crearea unui nou proces, cât și înlocuirea imaginii lui cu cea dintr-un program executabil se realizează prin apelul funcției CreateProcess.

BOOL CreateProcess(
     LPCTSTR               lpApplicationName,
     LPTSTR                lpCommandLine,
     LPSECURITY_ATTRIBUTES lpProcessAttributes,
     LPSECURITY_ATTRIBUTES lpThreadAttributes,
     BOOL                  bInheritHandles,
     DWORD                 dwCreationFlags,
     LPVOID                lpEnvironment,
     LPCTSTR               lpCurrentDirectory,
     LPSTARTUPINFO         lpStartupInfo,
     LPPROCESS_INFORMATION lpProcessInformation
);

BOOL bRes = CreateProcess(
     NULL,          // No module name
     "notepad.exe"  // Command line
     NULL,          // Process handle not inheritable
     NULL,          // Thread handle not inheritable
     FALSE,         // Set handle inheritance to false
     0,             // No creation flags
     NULL,          // Use parent's environment block
     NULL,          // Use parent's starting directory
     &si,           // Pointer to STARTUPINFO structure
     &pi            // Pointer to PROCESS_INFORMATION
);                  // structure

API-ul Windows mai pune la dispoziție câteva funcții înrudite precum CreateProcessAsUser, CreateProcessWithLogonW ori CreateProcessWithTokenW, care permit crearea unui proces într-un context de securitate diferit de cel al utilizatorului curent.

Pentru a se obține un handle al unui proces, cunoscându-se PID-ul procesului respectiv, se va apela funcția OpenProcess:

HANDLE OpenProcess(
        DWORD dwDesiredAccess,
        BOOL  bInheritHandle,
        DWORD dwProcessId
);

iar pentru a obține un handle al procesului curent se va apela GetCurrentProcess:

HANDLE GetCurrentProcess(void);

Pentru a obține PID-ul procesului curent se va apela GetCurrentProcessId:

DWORD GetCurrentProcessId(void);

Spre deosebire de Linux, în Windows nu se impune o ierarhie a proceselor în sistem. Teoretic există o ierarhie implicită din modul cum sunt create procesele. Un proces deține handle-uri ale proceselor create de el, însă handle-urile pot fi duplicate între procese ceea ce duce la situația în care un proces deține handle-uri ale unor procese care nu sunt create de el, deci ierarhia implicită dispare.

DWORD WaitForInputIdle(
        HANDLE hProcess,
        DWORD  dwMilliseconds
);

Pentru a suspenda execuția procesului curent până când unul sau mai multe alte procese se termină, se va folosi una din funcțiile de așteptare WaitForSingleObject ori WaitForMultipleObjects.

DWORD WaitForSingleObject(HANDLE hHandle, DWORD  dwMilliseconds);

Exemplul următor așteaptă nedefinit terminarea procesului reprezentat de hProcess.

DWORD dwRes = WaitForSingleObject(hProcess, INFINITE);
if (dwRes == WAIT_FAILED)
        // handle error

Funcțiile de așteptare sunt folosite în cadrul mai general al mecanismelor de sincronizare între procese și vor fi prezentate în detaliu în laboratorul de sincronizare între procese.

Pentru a determina codul de eroare cu care s-a terminat un anumit proces, se va apela funcția GetExitCodeProcess:

BOOL GetExitCodeProcess(HANDLE  hProcess, LPDWORD lpExitCode);

Dacă procesul hProcess nu s-a terminat încă, funcția va întoarce în lpExitCode codul de terminare STILL_ACTIVE. Dacă procesul s-a terminat, se va întoarce codul său de terminare care poate fi:

• parametrul transmis uneia din funcțiile ExitProcess sau TerminateProcess (exit din libc)
• valoarea returnată de funcția main sau WinMain a procesului
• codul de eroare al unei excepții netratate care a cauzat terminarea procesului
• dacă procesul se termină cu succes valoarea întoarsă în lpExitCode va fi 0 sau 1 în caz de eroare.

Pentru terminarea procesului curent, Windows API pune la dispoziție funcția ExitProcess.

void ExitProcess(UINT uExitCode);

Consecinţele funcţiei ExitProcess sunt:

• Procesul apelant și toate firele sale de execuție se vor termina imediat.
• Toate DLL-urile de care era atașat procesul sunt notificate și se apelează metode de distrugere a resurselor alocate de acestea în spațiul de adresă al procesului.
• Toți descriptorii de resurse (handle) ai procesului sunt închiși.

Pentru terminarea unui alt proces din sistem se va apela funcția TerminateProcess.

BOOL TerminateProcess(HANDLE hProcess, UINT uExitCode);

Funcţia TerminateProcess se ocupă de:

• A iniția terminarea procesului hProcess și a tuturor firelor sale de execuție. Se vor revoca operațiile de intrare/ieșire neterminate după care funcția TerminateProcess va întoarce imediat.
• A închide toți descriptorii de resurse (handle) ai procesului.

Terminarea unui proces nu implică terminarea proceselor create de acesta.

exec.c

#include <windows.h>
#include <stdio.h>
#include <stdlib.h>
#include <string.h>
 
#include "utils.h"
 
void CloseProcess(LPPROCESS_INFORMATION lppi) {
    CloseHandle(lppi->hThread);
    CloseHandle(lppi->hProcess);
}
 
int main(void)
{
    STARTUPINFO si;
    PROCESS_INFORMATION pi;
    DWORD dwRes;
    BOOL bRes;
    CHAR cmdLine[] = "mspaint";
 
    ZeroMemory(&si, sizeof(si));
    si.cb = sizeof(si);
    ZeroMemory(&pi, sizeof(pi));
 
    /* Start child process */
    bRes =  CreateProcess( 
                NULL,           /* No module name (use command line) */
		cmdLine,        /* Command line */
		NULL,           /* Process handle not inheritable */
		NULL,           /* Thread handle not inheritable */
		FALSE,          /* Set handle inheritance to FALSE */
		0,              /* No creation flags */
		NULL,           /* Use parent's environment block */
		NULL,           /* Use parent's starting directory */ 
		&si,            /* Pointer to STARTUPINFO structure */
		&pi             /* Pointer to PROCESS_INFORMATION structure */
	); 
    DIE(bRes == FALSE, "CreateProcess");
 
    /* Wait for the child to finish */
    dwRes = WaitForSingleObject(pi.hProcess, INFINITE);
    DIE(dwRes == WAIT_FAILED, "WaitForSingleObject");
 
    bRes = GetExitCodeProcess(pi.hProcess, &dwRes);
    DIE(bRes == FALSE, "GetExitCode");
 
    return 0;
}

După un apel CreateProcess, handle-urile din procesul părinte pot fi moștenite în procesul copil.

Handle-urile moștenite sunt valide doar în contextul procesului copil.

Cei 3 descriptori speciali de fișier pot fi obținuți apelând funcția GetStdHandle:

HANDLE GetStdHandle(DWORD nStdHandle);

cu unul din parametrii:

• STD_INPUT_HANDLE
• STD_OUTPUT_HANDLE
• STD_ERROR_HANDLE

Pentru redirectarea handle-urilor standard în procesul copil puteți folosi membrii hStdInput, hStdOutput, hStdError ai structurii STARTUPINFO, transmise lui CreateProcess. În acest caz, membrul dwFlags al aceleiași structuri trebuie setat la STARTF_USESTDHANDLES. Dacă se dorește ca anumite handle-uri să rămână implicite, li se poate atribui handle-ul întors de GetStdHandle.

STARTUPINFO si;
...
/* initialize process startup info structure */
ZeroMemory(&si, sizeof(si));
si.cb = sizeof(si);
 
/* setup flags to allow handle inheritence (redirection) */
si.dwFlags |= STARTF_USESTDHANDLES;

Alte proprietăți ale procesului părinte care pot fi moștenite sunt variabilele de mediu și directorul curent. Nu vor fi moștenite handle-uri ale unor zone de memorie alocate de procesul părinte și nici pseudo-descriptori precum cei întorși de funcția GetCurrentProcess.

Handle-ul din procesul părinte și cel moștenit în procesul copil vor referi același obiect, exact ca în cazul duplicării. De asemenea, handle-ul moștenit în procesul copil are aceeași valoare și aceleași drepturi de acces ca și handle-ul din procesul părinte. Pentru a folosi handle-ul moștenit, procesul copil va trebui să-i cunoască valoarea și ce obiect referă. Aceste informații trebuie să fie pasate de părinte printr-un mecanism extern (IPC etc).

Pentru a afla valoarea unei variabile de mediu se va apela funcția GetEnvironmentVariable:

DWORD GetEnvironmentVariable(
        LPCTSTR lpName,
        LPTSTR  lpBuffer,
        DWORD   nSize
);

care va umple lpBuffer, de dimensiune nSize, cu valoarea variabilei lpName.

Pentru a seta o variabilă de mediu se va apela SetEnvironmentVariable:

BOOL SetEnvironmentVariable(
        LPCTSTR lpName,
        LPCTSTR lpValue
);

care va seta variabila lpName la valoarea specificată de lpValue. Funcția se va folosi și pentru ștergerea unei variabile de mediu prin transmiterea unui parametru lpValue = NULL. SetEnvironmentVariable are efect doar asupra variabilelor de mediu ale utilizatorului și nu poate modifica variabile de mediu globale.

În Windows există un set de variabile de mediu globale, valabile pentru toți utilizatorii. În plus, fiecare utilizator în parte are asociat un set propriu de variabile de mediu. Împreună, cele două seturi formează Environment Block-ul utilizatorului respectiv. Acest Environment Block este similar cu variabila environ, din Linux.

LPTCH GetEnvironmentStrings(void);

BOOL FreeEnvironmentStrings(
        LPTSTR lpszEnvironmentBlock
);

BOOL CreateEnvironmentBlock(
        LPVOID* lpEnvironment,
        HANDLE  hToken,
        BOOL    bInherit
);

BOOL LogonUser(
        LPTSTR  lpszUsername,
        LPTSTR  lpszDomain,
        LPTSTR  lpszPassword,
        DWORD   dwLogonType,
        DWORD   dwLogonProvider,
        PHANDLE phToken
);

BOOL DestroyEnvironmentBlock(
        LPVOID lpEnvironment
);

Ca și pe Linux, pipe-urile anonime de pe Windows sunt unidirecționale. Fiecare pipe are două capete reprezentate de câte un handle: un handle de citire și un handle de scriere. Funcția de creare a unui pipe este CreatePipe:

BOOL CreatePipe(
     PHANDLE               hReadPipe,
     PHANDLE               hWritePipe,
     LPSECURITY_ATTRIBUTES lpPipeAttributes,
     DWORD                 nSize
);

CreatePipe(
    &hReadPipe, 
    &hWritePipe,
    &sa,        //pentru moștenire sa.bInheritHandle=TRUE
    0           //dimensiunea default pentru pipe
);

CreatePipe creează atât pipe-ul, cât și handler-urile folosite pentru scriere/citire din/în pipe cu ajutorul funcțiilor ReadFile și WriteFile.

ReadFile se termină în unul din cazurile:

• o operație de scriere a luat sfârșit la capătul de scriere în pipe
• numărul de octeți cerut a fost citit
• a apărut o eroare.

WriteFile se termină atunci când toți octeții au fost scriși. Dacă bufferul pipe-ului este plin înainte ca toți octeții să fie scriși, WriteFile rămâne blocat până când alt proces sau thread folosește ReadFile pentru a face loc în buffer.

Pipe-urile anonime sunt implementate folosind un pipe cu nume unic. De aceea se poate pasa un handle al unui pipe anonim unei funcții care cere un handle al unui pipe cu nume.

În Windows, un pipe cu nume este un pipe unidirecțional (inbound ori outbound) sau bidirecțional ce realizează comunicația între un server pipe și unul sau mai mulți clienți pipe. Se numește server pipe procesul care creează un pipe cu nume și client pipe procesul care se conectează la pipe. Pentru a face posibilă comunicarea între server și mai mulți clienți prin același pipe, se folosesc instanțe ale pipe-ului. O instanță a unui pipe folosește același nume, dar are propriile handle-uri și buffere.

Pipe-urile cu nume au următoarele caracteristici care le diferențiază de cele anonime:

• sunt orientate pe mesaje - se pot transmite mesaje de lungime variabilă (nu numai byte stream);
• sunt bidirecționale - două procese pot schimba mesaje pe același pipe;
• pot exista mai multe instanțe ale aceluiași pipe
• poate fi accesat din rețea - comunicația între două procese aflate pe mașini diferite este aceeași cu cea între procese aflate pe aceeași mașină.

Serverul creează un pipe cu funcția CreateNamedPipe.

HANDLE CreateNamedPipe(
   LPCTSTR               lpName,
   DWORD                 dwOpenMode,
   DWORD                 dwPipeMode,
   DWORD                 nMaxInstances,
   DWORD                 nOutBufferSize,
   DWORD                 nInBufferSize,
   DWORD                 nDefaultTimeOut,
   LPSECURITY_ATTRIBUTES lpSecurityAttributes
);

HANDLE hNamedPipe = CreateNamedPipe(
   "\\\\.\\pipe\\mypipe",     // name
   PIPE_ACCESS_DUPLEX,        // read/write access
   PIPE_TYPE_BYTE | PIPE_WAIT,// byte stream
   PIPE_UNLIMITED_INSTANCES,  // max. instances  
   BUFSIZE,                   // output buffer size 
   BUFSIZE,                   // input buffer size 
   0,                         // default time out
   NULL                       // default security 
);                            // attribute 

Funcția returnează un handle către capătul serverului la pipe. Acest handle poate fi transmis funcției ConnectNamedPipe pentru a aștepta conectarea unui proces client la o instanță a unui pipe.

BOOL ConnectNamedPipe(HANDLE hNamedPipe, LPOVERLAPPED lpOverlapped);

Un client se conectează transmițând numele pipe-ului la una din funcțiile CreateFile sau CallNamedPipe - ultima funcţie este mai utilă pentru transmiterea de mesaje.

Un exemplu funcțional folosind pipe-uri cu nume se află aici

Mai multe detalii despre moștenirea pipe-urilor se pot găsi aici.

\\.\pipe\[path]pipename

\\servername\pipe\[path]pipename

În rezolvarea laboratorului folosiți arhiva de sarcini lab03-tasks.zip

1. (1.5 puncte) Intrați în directorul 1-system.
   • Programul my_system.c execută o comandă transmisă ca parametru, folosind funcția de bibliotecă system.
   • Compilați (folosind make).
   • Rulați programul dând ca parametru o comandă. Exemplu:

      ./my_system pwd 

   • Cum procedați pentru a trimite mai mulți parametrii unei comenzi? (ex: ls -la)
   • Cum funcționează system?
     • Pentru a vedea câte apeluri de sistem execve se realizează, rulați:

        strace -e execve,clone -ff -o output ./my_system ls 

     • Explicați apariția fiecărui fisier output.pid execve.
     • Hints:
       • strace afișează apelurile de sistem făcute de un executabil. De ce este nevoie de parametrul -ff?
       • Revedeți secțiunea Înlocuirea imaginii unui proces și pagina de manual pentru execve .
2. (1 punct) Intrați în directorul 2-orphan.
   • Inspectați sursa orphan.c.
   • Compilați programul.
   • Rulați:

     ./orphan & watch ps -al

   • De ce, pentru procesul indicat de executabilul orphan (coloana CMD), pid-ul procesului părinte (coloana PPID) devine 1?
3. Tiny-Shell
   • Intrați în directorul 3-tiny.
   • Următoarele exerciții au ca scop implementarea unui shell minimal, care oferă suport pentru execuția unei singure comenzi externe cu argumente multiple și redirectări. Shell-ul trebuie să ofere suport pentru folosirea și setarea variabilelor de mediu.
   • Observație: Pentru a ieși din tiny shell folosiți exit sau CTRL+D.
   1. (1 punct) Execuția unei comenzi simple
      • Creați un nou proces care să execute o comandă simplă.
      • Funcția simple_cmd primește ca argument un vector de șiruri ce conține comanda și parametrii acesteia.
      • Hints:
        • Citiți exemplul my_system.
        • Urmăriți în cod comentariile cu TODO-1.
      • Pentru testare puteți folosi comenzile:

         ./tiny
        > pwd
        > ls -al
        > exit 

   2. (1 punct) Adăugare suport pentru setarea și expandarea variabilelor de mediu
      • Trebuie să completați funcțiile set_var și expand; acestea sunt apelate deja atunci când se face parsarea liniei de comandă.
      • Verificarea erorilor trebuie făcută în aceaste funcții.
      • Hints:
        • Urmăriți în cod comentariile cu TODO-2.
        • Citiți secțiunea Variabile de mediu in Linux.
      • Pentru testare puteți folosi comenzile:

         ./tiny
        > echo $HOME
        > name=Makefile 
        > cat $name  

   3. (1 punct) Redirectarea ieșirii standard
      • Tiny-shell trebuie să suporte redirectarea output-ului unei comenzi (stdout) într-un fișier.
      • Completați funcția do_redirect.
      • Dacă fișierul indicat de filename nu există, va fi creat. Dacă există, trebuie trunchiat.
      • Hints:
        • Urmăriți în cod comentariile cu TODO-3.
        • Citiți secțiunea Copierea descriptorilor de fișier.
      • Pentru testare puteți folosi comenzile:

         ./tiny 
        > ls -al > out

1. (0.5 puncte) Bomb
   • Deschideți proiectul (fișierul .sln) și compilați primul subproiect: 1-bomb.
   • Inspectați sursa 1-bomb.c. Ce credeți că face?
   • Înainte de a rula 1-bomb.exe, porniți Task Manager (CTRL + ALT + DEL; În mașina virtuală se va folosi CTRL + ALT + Insert).
   • Rulați 1-bomb.exe. Ce s-a întâmplat?
2. Tiny-Shell on Windows
   • Ne propunem să continuăm implementarea de Tiny-Shell.
   • Important: Compilarea se va realiza din Visual Studio sau din command-prompt-ul de Visual Studio, iar rularea executabilului tiny.exe se va realiza din Cygwin.
   • Pentru a ajunge din Cygwin pe Desktop:

     $ cd c:
     $ cd Users/Student/Desktop/ 
     #sau pentru mașina Windows2k3:
     $ cd c:
     $ cd Documents and Settings/Administrator/Desktop/ 

   1. (0.5 puncte) Execuția unei comenzi simple
      • Partea de execuție a unei comenzi simple și a variabilelor de mediu este deja implementată.
      • Urmăriți în sursă funcția RunSimpleCommand.
      • Testați funcționalitatea prin comenzi de tipul:

         ./tiny
        > ls -al 
        > exit

   2. (1.5 puncte) Redirectare
      • Realizați redirectarea tuturor HANDLE-relor.
      • Hints:
        • Completați funcția RedirectHandle.
        • Atenție! Trebuie inițializate toate handle-rele structurii STARTUPINFO.
        • Urmăriți în cod comentariile cu TODO 1.
        • Revedeți secțiunea Moștenirea handle-urilor.
        • Atenție la metoda de moștenire a handle-relor
        • Pentru testare puteți folosi comenzile:

           ./tiny 
          > ls -al > out
          > exit

   3. (2 puncte) Implementarea unei comenzi cu pipe-uri
      • Shell-ul vostru trebuie să ofere suport pentru o comandă de forma ' comanda_simpla | comanda_simpla '.
      • Hints:
        • Urmăriți în cod comentariile cu TODO 2.
        • Completați funcția PipeCommands.
        • zeroizaţi structura SECURITY_ATTRIBUTES sa, respectiv structurile PROCESS_INFO pi1, pi2;
        • Atenție! În procesul părinte, trebuie închise capetele pipe-urilor.
        • Pentru redirectari, folosiți-vă de funcția RedirectHandle.
        • Revedeți secțiunea despre Pipe-uri anonime în Windows.
        • Pentru testare puteți folosi comenzile:

           ./tiny 
          > cat Makefile | grep tiny
          > exit

1. (1 so karma) Pipe-uri cu nume (Linux/Windows)
   • Realizați două programe, denumite server și client, care interacționează printr-un pipe cu nume.
   • FIFO−ul se numește myfifo. Dacă nu există, este creat de server.
   • Serverul trebuie rulat înaintea clientului.
   • Clientul citește de la intrarea standard un mesaj care va fi transmis serverului.
   • Serverul va afișa mesajul primit la ieșirea standard.
   • Hints:
     • Linux:
       • Citiți secțiunea Pipe-uri cu nume în Linux.
     • Windows:
       • Citiți secțiunea Pipe-uri cu nume în Windows.
       • Puteți porni de la exemplul din documentația CreateNamedPipe.
       • Atenție: Dacă ReadFile întoarce FALSE, iar mesajul de eroare (ce întoarce GetLastError()) este ERROR_BROKEN_PIPE, înseamnă că au fost închise toate capetele de scriere.
2. (1 so karma) Magic
   • Intrați în directorul lin/5-magic și deschideți sursa magic.c
   • Completați doar condiția instrucțiunii if pentru a obține la rulare mesajul “Hello World”.
     • Nu sunt permise alte modificări în funcția main.

1. Fork - Wikipedia
2. About Fork and Exec
3. Fork, Exec and Process Control - YoLinux Tutorial
4. Windows Handles and Data Types - Wikipedia
5. MSDN: Processes and Threads
6. C++ CreateProcess example
7. Windows XP and 2003 Server Boot.ini options