Laborator 01 - Introducere

Scop

  • introducerea în tematica laboratorului
  • familiarizarea cu mediul și uneltele folosite în cadrul laboratorului

Cuvinte cheie

  • programare de sistem, C, compilare, depanare, biblioteci
  • gcc, make, gdb
  • cl, nmake, Visual Studio

Materiale ajutătoare

Nice to read

  • TLPI - Chapter 3, System Programming Concepts
  • WSP4 - Chapter 1, Getting started with Windows

Desfășurarea laboratorului

Laboratorul de Sisteme de Operare este unul de programare de sistem având drept scop aprofundarea conceptelor prezentate la curs și prezentarea interfețelor de programare oferite de sistemele de operare (system API). Un laborator va prezenta un anumit set de concepte și va conține următoarele activități:

  • prezentare teoretică
  • parcurgerea exercițiilor rezolvate
  • rezolvarea exercițiilor propuse

Pentru o desfășurare cât mai bună a laboratorului și o înțelegere deplină a conceptelor vă recomandăm să parcurgeți conținutul laboratorului de acasă. De asemenea, pentru consolidarea cunoștințelor folosiți suportul de laborator prezentat în paragraful următor.

Suport de laborator

Prezentare

Pentru a oferi o arie de cuprindere cât mai largă, laboratoarele au ca suport familiile de sisteme de operare Unix și Windows. Instanțele de sisteme de operare din familiile de mai sus alese pentru acest laborator sunt GNU/Linux, respectiv Windows 7.

În cadrul acestui laborator introductiv va fi prezentat mediul de lucru care va fi folosit în cadrul laboratorului de Sisteme de Operare cât și în rezolvarea temelor de casă.

Laboratorul folosește ca suport de programare limbajul C/C++. Pentru GNU/Linux se va folosi suita de compilatoare GCC, iar pentru Windows compilatorul Microsoft pentru C/C++ cl. De asemenea, pentru compilarea incrementală a surselor se vor folosi GNU make (Linux), respectiv nmake (Windows). Exceptând apelurile de bibliotecă standard, API-ul folosit va fi POSIX, respectiv Win32.

Linux

GCC

GCC este suita de compilatoare implicită pe majoritatea distribuțiilor Linux. Pentru mai multe detalii despre proiectul GCC apăsați pe butonul Click to display (de acum înainte secțiunile suplimentare vor fi ascunse folosind astfel de butoane).

Click to display ⇲

Click to hide ⇱

GCC este unul dintre primele pachete software dezvoltate de organizația „Free Software Fundation” în cadrul proiectului GNU (Gnu's Not Unix). Proiectul GNU a fost inițiat de Richard Stallman ca un protest împotriva software-ului proprietar la începutul anilor '80.

La început, GCC se traducea prin “GNU C Compiler”, pentru că inițial scopul proiectului GCC era dezvoltarea unui compilator C portabil pe platforme UNIX. Ulterior, proiectul a evoluat astăzi fiind un compilator multi-frontend, multi-backend cu suport pentru limbajele C, C++, Objective-C, Fortran, Java, Ada. Drept urmare, acronimul GCC înseamnă, astăzi, “GNU Compiler Collection”.

La numărul impresionant de limbaje de mai sus se adaugă și numărul mare de platforme suportate atât din punctul de vedere al arhitecturii hardware (i386, alpha, vax, m68k, sparc, HPPA, arm, MIPS, PowerPC, etc.), cât și al sistemelor de operare (GNU/Linux, DOS, Windows 9x/NT/2000, *BSD, Solaris, Tru64, VMS, etc.). La ora actuală, GCC-ul este compilatorul cel mai portat.


În cadrul laboratoarelor de Sisteme de Operare ne vom concentra asupra facilităților oferite de compilator pentru limbajele C și C++. GCC are suport pentru stadardele ANSI, ISO C, ISO C99, POSIX, dar și multe extensii folositoare care nu sunt incluse în niciunul din standarde; unele dintre aceste extensii vor fi prezentate în secțiunile ce urmează.

Utilizare GCC

Vom folosi pentru exemplificare un program simplu care tipărește la ieșirea standard un șir de caractere.

hello.c
#include <stdio.h>
 
int main(void) 
{
      printf("SO, ... hello world!\n");
 
      return 0;
}

GCC folosește pentru compilarea de programe C/C++ comanda gcc, respectiv g++. O invocare tipică este pentru compilarea unui program dintr-un singur fișier sursă, în cazul nostru hello.c.

so@spook$ ls
hello.c
so@spook$ gcc hello.c                                 
so@spook$ ls
a.out  hello.c
so@spook$ ./a.out
SO, ... hello world!
so@spook$ ls
hello.c
so@spook$ gcc hello.c -o hello                          
so@spook$ ls                      
hello  hello.c
so@spook$ ./hello
SO, ... hello world!

Așadar, comanda gcc hello.c a fost folosită pentru compilarea fișierului sursă hello.c. Rezultatul a fost obținerea fișierului executabil a.out (nume implicit utilizat de gcc). Dacă se dorește obținerea unui executabil cu un alt nume se poate folosi opțiunea -o.

În mod similar se poate folosi g++ pentru compilarea unui program sursă C++.

Fazele compilării

Compilarea se referă la obținerea unui fișier executabil dintr-un fișier sursă. După cum am văzut în paragraful anterior comanda gcc a dus la obținerea fişierului executabil hello din fişierul sursă hello.c. Intern, gcc trece prin mai multe faze de prelucrare a fişierului sursă până la obținerea executabilului. Aceste faze sunt evidențiate în diagrama de mai jos: Fazele compilării

Opţiuni

Implicit, la o invocare a comenzii gcc/g++ se obţine din fişierul sursă un executabil. Folosind diverse opțiuni, putem opri compilarea la una din fazele intermediare astfel:

  • -E - se realizează doar preprocesarea fişierului sursă
    • gcc -E hello.c – va genera fişierul preprocesat pe care, implicit, îl va afişa la ieşirea standard.
  • -S - se realizează inclusiv faza de compilare
    • gcc -S hello.c – va genera fişierul în limbaj de asamblare hello.s
  • -c - se realizează inclusiv faza de asamblare
    • gcc -c hello.c – va genera fişierul obiect hello.o

Opţiunile de mai sus pot fi combinate cu -o pentru a specifica fişierul de ieşire.

Preprocesarea

Preprocesarea presupune înlocuirea directivelor de preprocesare din fişierul sursă C. Directivele de preprocesare încep cu #. Printre cele mai folosite sunt:

  • #include – pentru includerea fişierelor header într-un alt fișier.
  • #define și #undef – pentru definirea, respectiv anularea definirii de macrouri.
  • #if, #ifdef, #ifndef, #else, #elif, #endif, pentru compilarea condiţionată.
    • utile pentru comentarea bucăților mari de cod. Pentru a comenta toată funcția do_evil_things de mai jos nu putem folosi comentarii de tip C, ca în exemplul din dreapta, întrucat limbajul C nu permite comentariile imbricate. În astfel de cazuri se poate folosi directiva #if <condiţie> ca în exemplul din stânga.
#if 0 
int do_evil_things(context_t *ctx)
{
         int go_drink;
 
         /* set student mode ON :) */
 
         ctx->go_drink = NO;
}
#endif
/*
int do_evil_things(context_t *ctx) 
{
         int go_drink;
 
         /* set student mode ON :) */
 
         ctx->go_drink = NO;    
}
  *
  • utile pentru evitarea includerii de mai multe ori a unui fişier header, tehnică numită include guard.

Exemplu de folosire Include guard

Exemplu de folosire Include guard

În exemplul de mai jos, dacă fişierul <string.h> este inclus, simbolul _STRING_H este deja definit de la prima includere, iar a doua operaţie de includere nu va avea niciun efect.

#ifndef _STRING_H
#define _STRING_H       1
 
__BEGIN_DECLS
 
/* Get size_t and NULL from <stddef.h>.  */
#define __need_size_t
#define __need_NULL
 
/*
  * string related defines 
  */
 
#endif /* string.h  */


  • __FILE__, __LINE__, __func__ sunt înlocuite cu numele fişierului, linia curentă în fișier şi numele funcției
  • operatorul # este folosit pentru a înlocui o variabilă transmisă unui macro cu numele acesteia.
#include <stdio.h>
 
#define show_var(a) printf("Variable %s has value %d\n", #a, a);
 
int main(void)
{
        int teh_var = 42;
        show_var(teh_var);
        return 0;
}
 
so@spook$ gcc -o show show.c
so@spook$ ls
show  show.c
so@spook$ ./show
Variable teh_var has value 42  
  • operatorul ## (token paste) este folosit pentru concatenarea între un argument al macrodefiniţiei și un alt şir de caractere sau între două argumente ale macrodefiniţiei.
Depanarea folosind directive de preprocesare

De multe ori, un dezvoltator va dori să poată activa sau dezactiva foarte facil afişarea de mesaje suplimentare (de informare sau de debug) în sursele sale.

Click to display ⇲

Click to hide ⇱

Metoda cea mai simplă pentru a realiza acest lucru este prin intermediul unui macro:

#define DEBUG      1
 
#ifdef DEBUG
 /* afisare mesaje debug */
#endif

Folosirea perechii de directive #ifdef, #endif prezintă dezavantajul încărcării codului. Se poate încerca modularizarea afişării mesajelor de debug printr-o construcţie de forma:

#ifdef DEBUG
#define Dprintf(msg)  printf(msg)
#else
#define Dprintf(msg)                /* do nothing */
#endif

Definiţia aceasta nu permite apelul lui Dprintf cu mai multe argumente şi, implicit, nici afişarea formatată. O soluţie este dată de implementarea prin intermediul macro-urilor cu număr variabil de parametri sau variadic macros:

#ifdef DEBUG
#define Dprintf(msg,...)  printf(msg, __VA_ARGS__)
#else
#define Dprintf(msg,...)                /* do nothing */
#endif

Singura problemă care poate apărea este folosirea Dprintf exact cu un argument. În acest caz macroul se expandează la Dprintf(msg,) – expresie nevalidă în C (din cauza virgulei de la sfârșit). Pentru a elimina acest incovenient se folosește operatorul ##. Dacă acesta este folosit peste un argument care nu există, atunci virgula se elimină şi expresia devine corectă. Acest lucru nu se întâmplă în cazul în care argumentul există (altfel spus operatorul ## nu schimbă sensul de până atunci):

#ifdef DEBUG
#define Dprintf(msg,...)  printf(msg, ##__VA_ARGS__)
#else
#define Dprintf(msg,...)               /* do nothing */
#endif

Un ultim retuş este afişarea, dacă se doreşte, a fişierului şi liniei unde s-a apelat macroul:

#ifdef DEBUG
#define Dprintf(msg,...) printf("[%s]:%d" msg, __FILE__, __LINE__, ##__VA_ARGS__)
#else
#define Dprintf(msg,...)                /* do nothing */
#endif

Compilarea

Compilarea este faza în care din fişierul preprocesat se obţine un fişier în limbaj de asamblare.

so@spook$ ls
hello.c
so@spook$ gcc -S hello.c 
so@spook$ ls
hello.c  hello.s

Click to display ⇲

Click to hide ⇱

În exemplul de mai jos sunt prezentate, în stânga, fişierul sursă hello.c, iar în dreapta fişierul în limbaj de asamblare corespunzător hello.s.

#include <stdio.h>
 
int main(void)
{
  printf("SO, ... hello world!\n");
 
  return 0;  
}
    .file  "hello.c"
    .section        .rodata
.LC0:
    .string "SO, ... hello world!"
    .text
.globl main
    .type  main, @function
main:   
    pushl  %ebp
    movl   %esp, %ebp
    andl   $-16, %esp
    subl   $16, %esp
    movl   $.LC0, (%esp)
    call   puts
    movl   $0, %eax
    leave
    ret
    .size  main, .-main
    .ident "GCC: (Ubuntu 4.4.1-4ubuntu9) 4.4.1"
    .section      .note.GNU-stack,"",@progbits

Asamblarea

Asamblarea este faza în care codul scris în limbaj de asamblare este tradus în cod mașină reprezentând codificarea binară a instrucțiunilor programului iniţial. Fişierul obţinut poartă numele de fişier cod obiect, se obţine folosind opţiunea -c a compilatorului şi are extensia .o.

so@spook$ ls
hello.c
so@spook$ gcc -c hello.c 
so@spook$ ls
hello.c  hello.o

Editarea de legături

Pentru obținerea unui fişier executabil este necesară rezolvarea diverselor simboluri prezente în fişierul obiect. Această operaţie poartă denumirea de editare de legături, link-editare, linking sau legare.

 void f(void);
 
/*
  * no definition for f here
  */
 
 int main(void)
 {
        f();      
        return 0;
 }
 void f(void);
 
 void f(void)
 {
 }
 
 
 int main(void)
 {
         f();
         return 0;
 }
so@spook$ ls
sample.c
so@spook$ gcc -c -o sample sample.c
so@spook$ ls
sample.c sample.o
so@spook$ gcc -o sample sample.c
/tmp/ccOVreJg.o: In function `main':
sample.c:(.text+0x7): undefined reference to `f'
collect2: ld returned 1 exit status
so@spook$ ls
sample.c
so@spook$ gcc -c -o sample sample.c
so@spook$ ls
sample.c sample.o
so@spook$ gcc -o sample sample.c
so@spook$ ls
sample sample.c  sample.o

Observăm că în partea stângă deși am obținut fișierul obiect sample.o, linkerul nu poate genera fişierul executabil întrucât nu găseşte definiţia funcţiei f. În partea dreaptă totul decurge normal, definiţia funcţiei f fiind inclusă în fişierul sursă.

Activarea avertismentelor

În mod implicit, o rulare a gcc oferă puține avertismente utilizatorului. Pentru a activa afișarea de avertismente se folosesc opțiunile de tip -W cu sintaxa -Woptiune-avertisment. optiune-avertisment poate lua mai multe valori posibile printre care return-type, switch, unused-variable, uninitialized, implicit, all. Folosirea opțiunii -Wall înseamnă afișarea tuturor avertismentelor care pot cauza inconsistențe la rulare.

Considerăm ca fiind indispensabilă folosirea opțiunii -Wall pentru a putea detecta încă din momentul compilării posibilele erori. O cauză importantă a aparițiilor acestor erori o constituie sintaxa foarte permisivă a limbajului C. Sperăm ca exemplul de mai jos să justifice utilitatea folosirii opțiunii -Wall:

middle.c
#include <stdio.h>
 
int main(void)
{
   int min = 10, max = 20, midpoint;
 
   /* midpoint = min+(max-min)/2; */
   midpoint = min + (max - min) >> 1;
 
   printf("The middle of interval
           [%d, %d] is %d\n", 
           min, max, midpoint);
 
   return 0;
}
so@spook$ ls
middle.c
so@spook$ gcc -o middle middle.c
so@spook$ ./middle 
Middle of interval [10, 20] is 10
so@spook$ gcc -Wall -o middle middle.c
middle.c: In function ‘main’:
middle.c:8: warning: suggest parentheses around ‘+’ inside ‘>>

La prima rulare, rezultatul nu e nici pe departe cel așteptat. Eroarea poate fi detectată ușor dacă includem și opțiunea -Wall la compilare. (operatorul + are prioritate în fața operatorului >>)

Opțiuni utile

Click to display ⇲

Click to hide ⇱

  • -Lcale – instruiește compilatorul să caute și în directorul cale bibliotecile pe care le folosește programul; opțiunea se poate specifica de mai multe ori, pentru a adãuga mai multe directoare
  • -lbiblioteca – instruiește compilatorul cã programul are nevoie de biblioteca biblioteca. Fișierul ce conține biblioteca trebuie să se numească libbiblioteca.so sau libbiblioteca.a.
  • -Icale – instruiește compilatorul sã caute fișierele antet (headere) și în directorul cale; opțiunea se poate specifica de mai multe ori, pentru a adãuga mai multe directoare
  • -Onivel-optimizări, instuiește compilatorul ce nivel de optimizare trebuie aplicat:
    • -O0, va determina compilatorul sã nu optimizeze codul generat;
    • -O3, va determina compilatorul sã optimizeze la maxim codul generat;
    • -O2, este pragul de unde compilatorul va începe sã insereze direct în cod functiile inline în loc sã le apeleze;
    • -Os, va pune accentul pe optimizările pentru care duc la reducerea dimensiunii codului generat, si nu a vitezei la execuție.
  • -g, dacã se folosește această opțiune compilatorul va genera în fișierele de ieșire informații care pot fi apoi folosite de un debugger (informații despre fișierele sursã și o mapare între codul mașinã și liniile de cod ale fișierelor sursã)

Paginile de ajutor ale GCC (man gcc, info gcc) oferă o listă cu toate opțiunile posibile ale GCC.


Compilarea din mai multe fișiere

Exemplele de până acum tratează programe scrise într-un singur fișier sursă. În realitate, aplicațiile sunt complexe și scrierea întregului cod într-un singur fișier îl face greu de menținut și greu de extins. În acest sens aplicația este scrisă în mai multe fișiere sursă denumite module. Un modul conține, în mod obișnuit, funcții care îndeplinesc un rol comun.

Următoarele fișiere sunt folosite ca suport pentru a exemplifica modul de compilare a unui program provenind din mai multe fișiere sursă:

main.c
#include <stdio.h>
#include "util.h"
 
int main(void)
{
	 f1();
	 f2();
	 return 0;
}
util.h
#ifndef _UTIL_H
#define _UTIL_H   1
 
void f1 (void);
void f2 (void);
 
 
#endif
f1.c
#include <stdio.h>
#include "util.h"
 
void f1(void)
{
   printf("Current file name is %s\n", __FILE__);
 
}
f2.c
#include <stdio.h>
#include "util.h"
 
void f2(void)
{
   printf("Current line %d in file %s\n",
           __LINE__, __FILE__);
}

În programul de mai sus se apelează funcțiile f1 și f2 în funcția main pentru a afișa diverse informații. Pentru compilarea acestora se transmit toate fișierele C ca argumente către gcc:

so@spook$ ls
f1.c  f2.c  main.c  util.h
so@spook$ gcc -Wall main.c f1.c f2.c -o main
so@spook$ ls
f1.c  f2.c  main  main.c  util.h
so@spook$ ./main 
Current file name f1.c
Current line 8 in file f2.c

Executabilul a fost denumit main; pentru acest lucru s-a folosit opțiunea -o.

Se observă folosirea fișierului header util.h pentru declararea funcțiilor f1 și f2. Declararea unei funcții se realizează prin precizarea antetului. Fișierul header este inclus în fișierul main.c pentru ca acesta să aibă cunoștință de formatul de apel al funcțiilor f1 și f2. Funcțiile f1 și f2 sunt definite, respectiv, în fișierele f1.c și f2.c. Codul acestora este integrat în executabil în momentul link-editării.

În general, pentru obținerea unui executabil din surse multiple se obișnuiește compilarea fiecărei surse până la modul obiect și apoi link-editarea acestora:

so@spook$ ls
f1.c  f2.c  main.c  util.h
so@spook$ gcc -Wall -c  f1.c
so@spook$ gcc -Wall -c  f2.c
so@spook$ gcc -Wall -c  main.c
so@spook$ ls
f1.c  f1.o  f2.c  f2.o  main.c  main.o  util.h
so@spook$ gcc -o main main.o f1.o f2.o
so@spook$ ls
f1.c  f1.o  f2.c  f2.o  main  main.c  main.o  util.h
so@spook$ ./main 
Current file name f1.c
Current line 8 in file f2.c

Se observă obținerea executabilului main prin legarea modulelor obiect. Această abordare are avantajul eficienței. Dacă se modifică fișierul sursă f2.c atunci doar acesta va trebui compilat și refăcută link-editarea. Dacă s-ar fi obținut un executabil direct din surse atunci s-ar fi compilat toate cele trei fișiere și apoi refăcută link-editarea. Timpul consumat ar fi mult mai mare, în special în perioada de dezvoltare când fazele de compilare sunt dese și se dorește compilarea doar a fișierelor sursă modificate.

Scăderea timpului de dezvoltare prin compilarea numai a surselor care au fost modificate este motivația de bază pentru existența utilitarelor de automatizare precum make sau nmake.

Biblioteci în Linux

O bibliotecă este o colecție de funcții precompilate. În momentul în care un program are nevoie de o funcție, linker-ul va apela respectiva funcție din bibliotecă. Numele fișierului reprezentând biblioteca trebuie să aibă prefixul lib:

so@spook$ ls -l /usr/lib/libm.*
-rw-r--r-- 1 root root 496218 2010-01-03 15:19 /usr/lib/libm.a
lrwxrwxrwx 1 root root     14 2010-01-14 12:17 /usr/lib/libm.so -> /lib/libm.so.6

Biblioteca matematică este denumită libm.a sau libm.so. În Linux bibliotecile sunt de două tipuri:

  • statice - au, de obicei, extensia .a
  • partajate - au extensia .so

Legarea se face folosind opțiunea -l transmisă comenzii gcc. Astfel, dacă se dorește folosirea unor funcții din math.h, trebuie legată biblioteca matematică:

cbrt.c
#include <stdio.h>
#include <math.h>
 
int main(void)
{
   double x = 1000.0;
   printf("Cubic root for %g is %g\n", x, cbrt(x));
   return 0;
}
 
so@spook$ ls
cbrt.c
so@spook$ gcc -Wall -o cbrt cbrt.c
/tmp/ccwvm1zq.o: In function `main':
cbrt.c:(.text+0x1b): undefined reference to `cbrt'
collect2: ld returned 1 exit status
so@spook$ gcc -Wall -o cbrt -lm cbrt.c
so@spook$ ./cbrt 
Cubic root for 1000 is 10

Se observă că, în primă fază, nu s-a rezolvat simbolul cbrt. După legarea bibliotecii matematice, programul s-a compilat și a rulat fără probleme.

Crearea unei biblioteci statice

Pentru crearea de biblioteci vom folosi fișierele din secțiunea Compilarea din mai multe fișiere. Vom include modulele obiect rezultate din fișierele sursă f1.c și f2.c într-o bibliotecă pe care o vom folosi ulterior pentru obținerea executabilului final.

Primul pas constă în obținerea modulelor obiect asociate:

so@spook$ gcc -Wall -c f1.c
so@spook$ gcc -Wall -c f2.c

O bibliotecă statică este o arhivă ce conține fișiere obiect creată cu ajutorul utilitarului ar ( interpretați parametrii rc).

so@spook$ ar rc libintro.a f1.o f2.o
so@spook$ gcc -Wall main.c -o main -lintro
/usr/bin/ld: cannot find -lintro
collect2: ld returned 1 exit status
so@spook$ gcc -Wall main.c -o main -lintro -L.
so@spook$ ./main
Current file name is f1.c
Current line 5 in file f2.c

Atenție: -lintro trebuie să apară după specificarea sursei și a fișierului executabil

Linker-ul returnează eroare precizând că nu găsește biblioteca libintro. Aceasta deoarece linker-ul nu a fost configurat să caute și în directorul curent. Pentru aceasta se folosește opțiunea -L, urmată de directorul în care trebuie căutată biblioteca (în cazul nostru este vorba de directorul curent).

Dacă biblioteca se numește libnume.a, atunci ea va fi referită cu -lnume

Crearea unei biblioteci partajate

Spre deosebire de o bibliotecă statică despre care am văzut că nu este nimic altceva decât o arhivă de fișiere obiect, o bibliotecă partajată este ea însăși un fișier obiect. Crearea unei biblioteci partajate se realizează prin intermediul linker-ului. Optiunea -shared indică compilatorului să creeze un obiect partajat și nu un fișier executabil. Este, de asemenea, indicată folosirea opțiunii -fPIC la crearea fișierelor obiect.

so@spook$ gcc -fPIC -c f1.c
so@spook$ gcc -fPIC -c f2.c
so@spook$ gcc -shared f1.o f2.o -o libintro_shared.so
so@spook$ gcc -Wall main.c -o main -lintro_shared -L.
so@spook$ ./main
./main: error while loading shared libraries: libintro_shared.so:
     cannot open shared object  file: No such file or directory

La rularea executabilului se poate observa că nu se poate încărca biblioteca partajată. Cauza este deosebirea dintre bibliotecile statice și bibliotecile partajate. În cazul bibliotecilor statice codul funcției de bibliotecă este copiat în codul executabil la link-editare. De partea cealaltă, în cazul bibliotecilor partajate, codul este încărcat în memorie în momentul rulării.

Astfel, în momentul rulării unui program, loader-ul (programul responsabil cu încărcarea programului în memorie), trebuie să știe unde să caute biblioteca partajată pentru a o încărca în memorie în cazul în care aceasta nu a fost încărcată deja. Loader-ul folosește câteva căi predefinite (/lib, /usr/lib etc) și de asemenea locații definite în variabila de mediu LD_LIBRARY_PATH:

so@spook$ export LD_LIBRARY_PATH=$LD_LIBRARY_PATH:.
so@spook$ ./main
Current file name is f1.c
Current line 5 in file f2.c

În exemplul de mai sus variabilei de mediu LD_LIBRARY_PATH i-a fost adăugată calea către directorul curent rezultând în posibilitatea rulării programului. LD_LIBRARY_PATH va rămâne modificată cât timp va rula consola curentă. Pentru a face o modificare a unei variabile de mediu doar pentru o instanță a unui program se face atribuirea noii valori înaintea comenzii de execuție:

so@spook$ LD_LIBRARY_PATH=$LD_LIBRARY_PATH:.  ./main
Fisierul curent este f1.c
Va aflati la linia 5 din fisierul f2.c
so@spook$ ./main
./main: error while loading shared libraries: libintro_shared.so:
     cannot open shared object  file: No such file or directory

GNU Make

Make este un utilitar care permite automatizarea și eficientizarea sarcinilor. În mod particular este folosit pentru automatizarea compilării programelor. După cum s-a precizat, pentru obținerea unui executabil provenind din mai multe surse este ineficientă compilarea de fiecare dată a fiecărui fișier și apoi link-editarea. Se compilează fiecare fișier separat, iar la o modificare se va recompila doar fișierul modificat.

Exemplu simplu de Makefile

Utilitarul make folosește un fișier de configurare denumit Makefile. Un astfel de fișier conține reguli și comenzi de automatizare.

Makefile
all:
       gcc -Wall hello.c -o hello
clean:
       rm -f hello
so@spook$ make
gcc -Wall hello.c -o hello
so@spook$ ./hello
SO, ... hello world!
so@spook$ make clean
rm -f hello
so@spook$ make all
gcc -Wall hello.c -o hello

Exemplul prezentat mai sus conține două reguli: all și clean. La rularea comenzii make se execută prima regulă din Makefile (în cazul de față all, nu contează în mod special denumirea). Comanda executată este gcc -Wall hello.c -o hello. Se poate preciza explicit ce regulă să se execute prin transmiterea ca argument comenzii make. (comanda make clean pentru a șterge executabilul hello și comanda make all pentru a obține din nou acel executabil).

În mod implicit, GNU Make caută, în ordine, fișierele GNUmakefile, Makefile, makefile și le analizează. Pentru a preciza ce fișier Makefile trebuie analizat, se folosește opțiunea -f. Astfel, în exemplul de mai jos, folosim fișierul Makefile.ex1:

so@spook$ mv Makefile Makefile.ex1
so@spook$ make
make: *** No targets specified and no makefile found.  Stop.
so@spook$ make -f Makefile.ex1
gcc -Wall hello.c -o hello
so@spook$ make -f Makefile.ex1 clean
rm -f hello

Sintaxa unei reguli

În continuare este prezentată sintaxa unei reguli dintr-un fișier Makefile:

  • target - este, de obicei, fișierul care se va obține prin rularea comenzii command. După cum s-a observat și din exemplul anterior, poate să fie o țintă virtuală care nu are asociat un fișier.
  • prerequisites - reprezintă dependențele necesare pentru a urmări regula; de obicei sunt fișiere necesare pentru obținerea țintei.
  • <tab> - reprezintă caracterul tab și trebuie neaparat folosit înaintea precizării comenzii.
  • command - o listă de comenzi (niciuna, una, oricâte) rulate în momentul în care se trece la obținerea țintei.

Un exemplu indicat pentru un fișier Makefile este:

Makefile.ex2
all: hello
 
hello: hello.o
        gcc hello.o -o hello
 
hello.o: hello.c
        gcc -Wall -c hello.c
 
clean:
        rm -f *.o *~ hello

Se observă prezența regulii all care va fi executată implicit.

  • all are ca dependență hello și nu execută nicio comandă;
  • hello are ca dependență hello.o și realizează link-editarea fișierului hello.o;
  • hello.o are ca dependență hello.c și realizează compilarea și asamblarea fișierului hello.c.

Pentru obținerea executabilului se folosește comanda:

so@spook$ make -f Makefile.ex2
gcc -Wall -c hello.c
gcc hello.o -o hello

Funcționarea unui fișier Makefile

Pentru obținerea unui target trebuie satisfăcute dependențele (prerequisites) acestuia. Astfel, pentru obținerea targetului implicit (primul target), în cazul nostru all:

  • pentru obținerea target-ului all trebuie obținut target-ul hello, care este un nume de executabil
  • pentru obținerea target-ului hello trebuie obținut target-ul hello.o
  • pentru obținerea target-ului hello.o trebuie obținut hello.c; acest fișier există deja, și cum acesta nu apare la rândul lui ca target în Makefile, nu mai trebuie obținut
  • drept urmare se rulează comanda asociată obținerii hello.o; aceasta este gcc -Wall -c hello.c
  • rularea comenzii duce la obținerea target-ului hello.o, care este folosit ca dependență pentru hello
  • se rulează comanda gcc hello.o -o hello pentru obținerea executabilului hello
  • hello este folosit ca dependență pentru all; acesta nu are asociată nicio comandă deci este automat obținut.

De remarcat este faptul că un target nu trebuie să aibă neapărat numele fișierului care se obține. Se recomandă, însă, acest lucru pentru înțelegerea mai ușoară a fișierului Makefile, și pentru a beneficia de faptul că make utilizează timpul de modificare al fișierelor pentru a decide când nu trebuie să facă nimic.

Acest format al fișierului Makefile are avantajul eficientizării procesului de compilare. Astfel, după ce s-a obținut executabilul hello conform fișierului Makefile anterior, o nouă rulare a make nu va genera nimic:

so@spook$ make -f Makefile.ex2
make: Nothing to be done for 'all'.

Folosirea variabilelor

Un fișier Makefile permite folosirea de variabile. Astfel, un exemplu uzual de fișier Makefile este:

Makefile.ex3
CC = gcc
CFLAGS = -Wall -g
 
all: hello
 
hello: hello.o
        $(CC) $^ -o $@
 
hello.o: hello.c
        $(CC) $(CFLAGS) -c $<
 
.PHONY: clean
clean:
        rm -f *.o *~ hello

În exemplul de mai sus au fost definite variabilele CC și CFLAGS. Variabila CC reprezintă compilatorul folosit, iar variabila CFLAGS reprezintă opțiunile (flag-urile) de compilare utilizate; în cazul de față sunt afișarea avertismentelor și compilarea cu suport de depanare. Referirea unei variabile se realizează prin intermediul construcției $(VAR_NAME). Astfel, $(CC) se înlocuiește cu gcc, iar $(CFLAGS) se înlocuiește cu -Wall -g.

Variabile predefinite folositoare sunt:

  • $@ se expandează la numele target-ului.
  • $^ se expandează la lista de cerințe.
  • $< se expandează la prima cerință.

Pentru mai multe detalii despre variabile consultați pagina info [1] sau manualul online [2]

Folosirea regulilor implicite

De foarte multe ori nu este nevoie să se precizeze comanda care trebuie rulată; aceasta poate fi detectată implicit.

main.o: main.c           
so@spook$ $(CC) $(CFLAGS) -c -o $@ $<

Astfel, fișierul Makefile.ex2 de mai sus poate fi simplificat, folosind reguli implicite, ca mai jos:

Makefile.ex4
CC = gcc
CFLAGS = -Wall -g
 
all: hello
 
hello: hello.o
 
hello.o: hello.c
 
.PHONY: clean
 
clean:
       rm -f *.o *~ hello
so@spook$ make -f Makefile.ex4
gcc -Wall -g   -c -o hello.o hello.c
gcc  hello.o   -o hello
Makefile.ex5
CC = gcc
CFLAGS = -Wall -g
 
all: hello
 
hello: hello.o
 
 
 
.PHONY: clean
 
clean:
        rm -f *.o *~ hello
so@spook$ make -f Makefile.ex5
gcc -Wall -g   -c -o hello.o hello.c
gcc   hello.o   -o hello

De remarcat faptul că dacă avem un singur fișier sursă nici nu trebuie să existe un fișier Makefile pentru a obține executabilul dorit.

so@spook$ls 
hello.c 
so@spook$ make hello
cc hello.c -o hello

Pentru mai multe detalii despre reguli implicite consultați pagina info [3] sau manualul online [4].

Exemplu complet de Makefile

Exemplu complet de Makefile

Folosind toate facilitațile de până acum, ne propunem compilarea unui executabil client și a unui executabil server.

Fișierele folosite sunt:

  • executabilul server depinde de fișierele C - server.c, sock.c, cli_handler.c, log.c, sock.h, cli_handler.h, log.h;
  • executabilul client depinde de fișierele C - client.c, sock.c, user.c, log.c, sock.h, user.h, log.h;

Dorim, așadar, obținerea executabilelor client și server pentru rularea celor două entități. Structura fișierului Makefile este prezentată mai jos:

Makefile.ex6
CC = gcc                        # compilatorul folosit
CFLAGS = -Wall -g               # optiunile pentru compilare
LDLIBS = -lefence               # optiunile pentru linking
 
# creeaza executabilele client si server
all: client server
 
# leaga modulele client.o user.o sock.o in executabilul client
client: client.o user.o sock.o log.o
 
# leaga modulele server.o cli_handler.o sock.o in executabilul server
server: server.o cli_handler.o sock.o log.o
 
# compileaza fisierul client.c in modulul obiect client.o
client.o: client.c sock.h user.h log.h
 
# compileaza fisierul user.c in modulul obiect user.o
user.o: user.c user.h
 
# compileaza fisierul sock.c in modulul obiect sock.o
sock.o: sock.c sock.h
 
# compileaza fisierul server.c in modulul obiect server.o
server.o: server.c cli_handler.h sock.h log.h
 
# compileaza fisierul cli_handler.c in modulul obiect cli_handler.o
cli_handler.o: cli_handler.c cli_handler.h
 
# compileaza fisierul log.c in modulul obiect log.o
log.o: log.c log.h
 
.PHONY: clean
 
clean:
        rm -fr *~ *.o server client

Pentru obținerea executabilelor server și client se folosește:

so@spook$ make -f Makefile.ex6
gcc -Wall -g -c -o client.o client.c
gcc -Wall -g -c -o user.o user.c
gcc -Wall -g -c -o sock.o sock.c
gcc -Wall -g -c -o log.o log.c
gcc client.o user.o sock.o log.o -lefence -o client
gcc -Wall -g -c -o server.o server.c
gcc -Wall -g -c -o cli_handler.o cli_handler.c
gcc server.o cli_handler.o sock.o log.o -lefence -o server

Regulile implicite intră în vigoare și se obțin, pe rând, fișierele obiect și fișierele executabile. Variabila LDLIBS este folosită pentru a preciza bibliotecile cu care se face link-editarea pentru obținerea executabilului.

Depanarea programelor

Există câteva unelte GNU care pot fi folosite atunci când nu reușim să facem un program să ne asculte. gdb, acronimul de la “Gnu DeBugger” este probabil cel mai util dintre ele, dar există și altele, cum ar fi ElectricFence, gprof sau mtrace. gdb este prezentat pe scurt aici.

Windows

Compilatorul Microsoft cl.exe

Soluția folosită pentru platforma Windows în cadrul acestui laborator este cl.exe, compilatorul Microsoft pentru C/C++. Recomandăm instalarea Microsoft Visual C++ Express 2010 (10.0) (versiunea Professional a Visual C++ este disponibilă gratuit în cadrul MSDNAA). Programele C/C++ pot fi compilate prin intermediul interfeței grafice sau în linie de comandă. În cele ce urmează vom prezenta compilarea folosind linia de comandă. În Windows fișierele cod obiect au extensia *.obj.

hello.c
#include <stdio.h>
 
int main(void)
{
    printf("Hello, world!\n");
    return 0;
}
cl hello.c
$ cl /?    /* list of options for compiler */
$ link /?  /* list of options for linker */

Se vor prezenta mai jos o serie de opțiuni uzuale:

  • /Wall - activează toate warning-urile
  • /LIBPATH:<dir> - această opțiune indică linker-ului să caute și în directorul dir bibliotecile pe care trebuie să le folosească programul; opțiunea se folosește după /link
  • /I<dir> - caută și în acest director fișierele incluse prin directiva include
  • /c - se va face numai compilarea, adică se va omite etapa de link-editare.
  • /D<define_symbol> - definirea unui macro de la compilare

Opțiuni privind optimizarea codului:

  • /O1 minimizează spațiul ocupat
  • /O2 maximizează viteza
  • /Os favorizează spațiul ocupat
  • /Ot favorizează viteza
  • /Od fără optimizări (implicit)
  • /Og activează optimizările globale

Setarea numelui pentru diferite fișiere de ieșire:

  • /Fo<file> nume fișier obiect
  • /Fa<file> nume fișier în cod de asamblare
  • /Fp<file> nume fișier header precompilat
  • /Fe<file> nume fișier executabil

Exemple:

  • Creare fișier obiect myobj.obj din sursa mysrc.c:
    cl /Fomyobj.obj /c mysrc.c
  • Creare fișier myasm.asm în cod de asamblare din sursa mysrc.c:
    cl /Famyasm.asm /FA /c mysrc.c

Lista completă de opțiuni o puteți găsi aici

Biblioteci în Windows

Crearea unor biblioteci statice

Pentru a crea biblioteci statice se folosește comanda lib

>lib /out:<nume.lib> <lista fișiere obiecte>

Vom considera exemplul folosit pentru crearea de biblioteci în Linux (main.c, util.h, f1.c, f2.c):

# obținem fișierul obiect f1.obj din sursa f1.c
>cl /c f1.c
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
f1.c
 
#obținem fișierul f2.obj din sursa f2.c
>cl /c f2.c
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
f2.c
 
>cl /c main.c
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
main.c
 
#obținem biblioteca statică intro.lib din f1.obj și f2.obj
>lib /out:intro.lib f1.obj f2.obj
Microsoft (R) Library Manager Version 8.00.50727.42
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
#intro.lib este compilat împreună cu main.obj pentru a obține main.exe
>cl main.obj intro.lib
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
Microsoft (R) Incremental Linker Version 8.00.50727.42
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
/out:main.exe
main.obj
intro.lib

Pentru obținerea unei biblioteci statice folosim comanda lib. Argumentul /out: precizează numele bibliotecii statice de ieșire. Biblioteca are de obicei extensia *.lib. Pentru obținerea executabilului se folosește cl care primește ca argumente fișierele obiect și bibliotecile care conțin funcțiile dorite.

Crearea unor biblioteci partajate

Bibliotecile partajate din Linux au ca echivalent bibliotecile DLL (Dynamic Link Library) în Windows. Crearea unei biblioteci partajate pe Windows este mai complicată decât pe Linux. Pe de o parte, pentru că în afara bibliotecii partajate (dll), mai trebuie creată o bibliotecă de import (lib). Pe de altă parte, legarea bibliotecii partajate presupune exportarea explicită a simbolurilor (funcții, variabile) care vor fi folosite.

Pentru precizarea simbolurilor care vor fi exportate de bibliotecă se folosesc identificatori predefiniți:

  • __declspec(dllimport), este folosit pentru a importa o funcție dintr-o bibliotecă.
  • __declspec(dllexport), este folosit pentru a exporta o funcție dintr-o bibliotecă.

Exemplul de mai jos prezintă trei programe: două dintre ele vor fi legate într-o bibliotecă partajată, iar celălalt conține codul de utilizare a funcțiilor exportate.

main.c 1
#include <stdio.h>
 
#include "funs.h"
 
#define DLL_IMPORTS
 
int main(void)
{
	 f1();
	 f2();
 
	 return 0;
}
funs.h
#ifndef FUNS_H
#define FUNS_H   1
 
#ifdef DLL_IMPORTS
#define DLL_DECLSPEC __declspec(dllimport)
#else
#define DLL_DECLSPEC __declspec(dllexport)
#endif
 
DLL_DECLSPEC void f1 (void);
DLL_DECLSPEC void f2 (void);
 
#endif
f1.c
#include <stdio.h>
#include "funs.h"
 
void f1(void)
{
   printf("Current file name is %s\n", __FILE__);
 
}
f2.c
#include <stdio.h>
#include "funs.h"
 
void f2(void)
{
   printf("Current line %d in file %s\n",
           __LINE__, __FILE__);
}

Așadar, pentru crearea bibliotecii partajate și utlizarea acesteia de către programul main parcurgem următorii pași:

  • f1.c va exporta funcția f1() folosind __declspec(dllexport)
  • f2.c va exporta funcția f2() folosind __declspec(dllexport)
  • main.c va importa funcțiile f1() și f2() folosind __declspec(dllimport)
  • după obținerea fișierelor obiect f1.obj și f2.obj acestea vor fi folosite la crearea bibliotecii partajate folosind opțiunea /LD a comenzii cl.
  • în final legăm main.obj cu biblioteca partajată și obținem main.exe

>cl /LD f1.obj f2.obj
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
Microsoft (R) Incremental Linker Version 8.00.50727.42
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
/out:f1.dll
/dll
/implib:f1.lib
f1.obj
f2.obj
   Creating library f1.lib and object f1.exp
 
>cl main.obj f1.lib
Microsoft (R) 32-bit C/C++ Optimizing Compiler Version 14.00.50727.42 for 80x86
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
Microsoft (R) Incremental Linker Version 8.00.50727.42
Copyright (C) Microsoft Corporation.  All rights reserved.
 
/out:main.exe
main.obj
f1.lib

Alternativ, biblioteca poate fi obținută cu ajutorul comenzii link:

>link /nologo /dll /out:intro.dll /implib:intro.lib f1.obj f2.obj
  Creating library intro.lib and object intro.exp
 
>link /nologo /out:main.exe main.obj intro.lib
 
>main.exe
Current file name is f1.c
Current line 6 in file f2.c

Nmake

Nmake este utilitarul folosit pentru compilare incrementală pe Windows. Nmake are o sintaxă foarte asemănătoare cu Make. Un exemplu simplu de makefile este cel atașat parser-ului de la tema 1:

Makefile
OBJ_LIST = parser.tab.obj parser.yy.obj
CFLAGS   = /nologo /W4 /EHsc /Za
 
EXE_NAMES = CUseParser.exe UseParser.exe DisplayStructure.exe
 
all : $(EXE_NAMES)
 
CUseParser.exe : CUseParser.obj $(OBJ_LIST)
  $(CPP) $(CFLAGS) /Fe$@ $**
 
UseParser.exe : UseParser.obj $(OBJ_LIST)
  $(CPP) $(CFLAGS) /Fe$@ $**
 
DisplayStructure.exe : DisplayStructure.obj $(OBJ_LIST)
  $(CPP) $(CFLAGS) /Fe$@ $**
 
clean : exe_clean obj_clean
 
obj_clean :
  del *.obj
 
exe_clean :
  del $(EXE_NAMES)

Nmake oferă următoarele variabile speciale:

Macro Semnificație
$@ numele țintei curente
$* numele țintei curente mai puțin extensia
$** toate dependențele unei ținte
$? toate dependențele mai vechi decât ținta

Exerciții

Înainte de a începe exercițiile, vă rugăm să:

  • intrați pe woso.cs.pub.ro și să vă autentificați (cu utilizatorul cs.curs) o dată pe site; vom avea nevoie pentru laboratorul viitor, la workshop-uri.
  • dați username-ul vostru cs.curs asistenului vostru pentru a-l completa în catalog

În rezolvarea laboratorului folosiți arhiva de sarcini lab01-tasks.zip

Tastați CTRL+ALT+Insert pentru a vă loga pe Windows

Windows

Pentru a porni mașina virtuală de Windows, rulați următoarea secvență de comenzi:

wget http://ocw.cs.pub.ro/courses/_media/so/laboratoare/resurse/so_win.sh
chmod u+x so_win.sh
sudo ./so_win.sh

Dacă proiectele nu pot fi deschise în modul sugerat la punctul 1a, încercați cu click dreapta → Open with → Microsoft Visual C++ 2010 Express sau deschideți VS, File → Open → Project/Solution și selectați fișierul *.sln corespunzător.

  1. (3 puncte) Utilizare Visual Studio
    1. (1 punct) Compilare și rulare
      • Intrați în directorul win/VS Tutorial și dați dublu-click pe fișierul *.sln pentru a deschide proiectul Visual Studio.
      • Dacă Solution Explorer View nu este vizibil, în Visual Studio selectați Solution Explorer View (View → Solution Explorer).
      • Pentru a compila proiectul:
        • Build → Build Solution sau F7
      • Pentru a rula proiectul:
        • Debug → Start Without Debugging sau Ctrl + F5
      • Rulați executabilul din linia de comandă:
        • Porniți command prompt-ul de Visual Studio: Tools→PowerShell Command Prompt (sau folosiți linkul de pe Desktop, Windows PowerShell)
        • Navigați până ajungeți în folderul Debug din directorul rădăcină al proiectului
        • Acum puteți rula executabilul:
          win\VS Tutorial\Debug>"Hello World.exe"
    2. (1 punct) Creare proiect nou:
      • File → New → Project
        • Project types → Win32
        • Visual Studio installed templates → Win32 Console Application
        • Dati un nume proiectului și selectați Ok
        • În fereastra următoare selectați Application Settings → Console Application, Empty Project, Finish
      • Adăugați fișier-ul VS Tutorial/debug.c la proiect
        • Source files → Right Click → Add → Existing Item
      • Compilați
      • Pentru a vedea prima eroare: F8
      • Modificați antetul funcției f astfel încât să întoarcă int
    3. (1 punct)Debugging
      • Compilați și rulați proiectul anterior. Programul ar trebui să afișeze valoarea salvată în variabila bug.
      • Adăugați un breakpoint la funcția f:
        • Click la linia cu definiția funcției f (linia 6), apoi F9
      • Rulați în mediul de debug: F5
      • Rulați step-by-step programul:
        • Debug → Step Over (F10)
      • Setați watch-uri pentru variabilele a, b, c, bug:
        • Debug → Windows → Watch → Watch1
        • Adăugati pe rând numele variabilelor.
      • Continuați rularea programului step-by-step (F10)
      • Observați valoarea variabilei bug în momentul în care apare problema, cât și mesajele afișate în fereastra Output
      • Remediați problema și rulați din nou programul
    4. Mai multe informații utile despre Visual Studio găsiți aici.
  2. ( 4 puncte ) Makefiles
    • Atenție Acest set de exerciții se rulează din command-shell-ul de Visual Studio (nu cmd.exe).
      • Găsiți link la acesta pe Desktop sau accesând Tools→Visual Studio Command Prompt
    1. (1 punct) Compilarea unui singur fișier
      • Intrați în directorul win/1-hello/.
      • Folosind cl obțineți și rulați executabilul hello.
        • > cl hello.c 
        • > .\hello.exe 
      • Folosind cl obțineți și rulați executabilul hello_win.
        • > cl /Fehello_win hello.c 
        • > .\hello_win.exe 
      • Rămâneți în directorul win/1-hello/.
      • Analizați fișierul Makefile.
      • Folosind nmake obțineți și rulați executabilul hello.
        • > nmake 
        • > .\hello.exe 
    2. ( 1 punct ) Compilarea din mai multe surse
      • Intrați în directorul win/2-debug/.
        • Analizați fișierele main.c și add.c. (Hint: type main.c)
        • Completați fișierul Makefile.ndbg astfel încât:
          • să obțineți obiecte din sursele main.c și add.c.
          • să obțineți executabilul main.exe din obiectele creat.
        • Completați fișierul Makefile.dbg astfel încât:
          • să compilați cu simbolul DEBUG__ definit.
          • să obțineți obiecte din sursele main.c și add.c și executabilul main.exe (ca la subpunctul precedent)
        • Hints
          • Înlocuiți ”# TODO …” cu regulile necesare
          • Folositi /f pentru preciza fișierul Makefile
          • Folosiți comanda
            cl /?

            pentru a determina cum se definește un macro în linia de comandă.

            • Urmăriți secțiunea “PREPROCESSOR” din output-ul comenzii cl /?. Căutați opțiunea de definire de macro.
          • Revedeți secțiunea cl.
    3. ( 2 puncte )
      1. Creare bibliotecă statică
        • Intrați în directorul win/3-bounds/
        • Analizați fișierele bounds.c, min.c și max.c
        • Completați fișierul Makefile.static astfel încât:
          • La rularea nmake bounds_static.lib să se creeze biblioteca statică bounds_static.lib. Biblioteca va conține fișierele obiect asociate fișierelor min.c și max.c
          • La rularea comenzii nmake să se creeze fișierul executabil bounds_static.exe obținut din legarea fișierului obiect corespunzător fișierului bounds.c cu biblioteca bounds_static.lib
        • Hints
      2. Creare bibliotecă dinamică
        • Rămâneți în directorul win/3-bounds/
        • Completați fișierul Makefile.dynamic astfel încât:
          • La rularea nmake bounds_dynamic.dll să se creeze biblioteca dinamică bounds_dynamic.dll. Biblioteca va conține fișierele obiect asociate fișierelor min.c și max.c
          • La rularea comenzii nmake să se creeze fișierul executabil bounds_dynamic.exe obținut prin legarea fișierului obiect corespunzător fișierului bounds.c cu biblioteca bounds_dynamic.dll
        • Hints
          • Nu uitați să adăugați __declspec(dllimport) și __declspec(dllexport) la antetele funcțiilor
          • La crearea executabilului final aveți grijă să vă legați cu fișierul ”.lib”, nu ”.dll”
          • Dacă folosiți cl pentru a crea biblioteca dinamică, puteți folosi '/Fe<nume>' pentru a seta numele bibliotecii

Linux

Pentru Linux vă recomandăm să folosiți mașina fizică, nu mașina virtuală. Dacă doriți totuși să folosiți mașina virtuală, rulați următoarea secvență de comenzi:

wget http://ocw.cs.pub.ro/courses/_media/so/laboratoare/resurse/so_lin.sh
chmod u+x so_lin.sh
sudo ./so_lin.sh

  1. ( 3 puncte ) Fișiere 'make'
    1. (1 punct) Compilarea unui singur fișier
      • Intrați în directorul lin/1-hello/.
      • Analizați fișierul hello.c.
      • Folosind gcc obțineți și rulați executabilul a.out.
        • $ gcc hello.c 
        • $ ./a.out 
      • Folosind gcc obțineți executabilul hello.
        • $ gcc -o hello hello.c 
        • $ ./hello 
    2. (2 puncte) Creare biblioteci
      1. Creare bibliotecă statică
        • Intrați în directorul lin/2-lib/
        • Completați fișierul Makefile_static astfel încât:
          • La rularea comenzii make libhexdump_static să creeze biblioteca statică libhexdump_static.a Biblioteca va conține fișierele obiect asociate fișierelor hexdump.c și sample.c
          • La rularea comenzii make să creeze executabilul main_static obținut din legarea fișierului obiect corespunzător lui main.c cu biblioteca libhexdump_static.a.
          • Hints:
            • Folosiți ar pentru a crea biblioteca statică.
            • Revedeți secțiunea crearea unei biblioteci statice.
      2. Creare bibliotecă dinamică
        • Rămâneți în directorul lin/2-lib/
        • Completați fișierul Makefile_dynamic reguli astfel încât:
          • La rularea comenzii make libhexdump_dynamic să creeze biblioteca dinamică libhexdump_dynamic.so. Biblioteca va conține fișierele obiect asociate fișierelor hexdump.c și sample.c
          • La rularea comenzii make pe lângă biblioteca dinamică libhexdump_dynamic.so obținută anterior să se creeze și executabilul main_dynamic obținut din legarea fișierului obiect corespunzător lui main.c cu biblioteca partajată libhexdump_dynamic.so.
          • Hint: Revedeți secțiunea despre crearea unei biblioteci dinamice.

BONUS

Karma points se acordă doar dacă a fost realizat întreg laboratorul.

  1. 1 so karma Compilare din mai multe surse, opțiuni la compilare.
    • Intrați în directorul lin/3-ops/.
      • Analizați fișierele ops.c, mul.c și add.c
      • Fișierul ops.c, se folosește de funcțiile definite în mul.c și add.c pentru a realiza operații de adunare și înmulțire simple.
      • Creați fișierul Makefile, astfel încât:
        • obțineți din surse fișierele obiect mul.o, add.o și ops.o.
        • obțineți executabilul ops din obiectele create.
      • Observați rezultatul obținut pentru sumă și înmulțire. Este corect? Rezolvați.
      • Hint: Revedeți secțiunea despre compilarea mai multor fișiere.
    • Rămâneți în directorul lin/3-ops/
      • La compilarea fișierului ops.c definiți simbolul HAVE_MATH.
        • Hint: Pentru definirea simbolurilor în linia de comandă se folosește opțiunea -D.
      • Obțineți și rulați executabilul ops
        • Hints:
          • Pentru a folosi funcția pow trebuie să includeți fișierul math.h și să legați biblioteca libm.
          • Legarea unei biblioteci se face folosind opțiunea -l.
  2. 1 so karma Utilizare gdb
    • Intrați în directorul lin/4-gdb/
      • Analizați fișierul fault.c
      • Completați fișierul Makefile astfel încât la rularea comenzii make să se obțină fișierul executabil fault.
      • Compilați
      • Folosiți gdb pentru a determina cauza erorilor din fișierul fault.c
      • Hints:
        • Citiți secțiunea GDB.
        • Folosiți opțiunea -g pentru a compila sursa cu simbolurile de debug incluse.
        • Folosiți comanda print pentru a printa valorile variabilelor când faceți depanarea.
  3. 1 so karma Editare de legături
    • Intrați în directorul lin/5-linker/
      • Analizați fișierele main.c și str.c.
      • De ce nu obținem o eroare de compilare?
      • Rulați programul main și explicați rezultatele.

EXTRA

Soluții

Resurse utile

so/laboratoare-2013/laborator-01.txt · Last modified: 2014/03/05 22:19 (external edit)
CC Attribution-Share Alike 3.0 Unported
www.chimeric.de Valid CSS Driven by DokuWiki do yourself a favour and use a real browser - get firefox!! Recent changes RSS feed Valid XHTML 1.0