This is an old revision of the document!


Echivalări teme

La cursul de sisteme de operare, putem echivala până la 3 puncte din teme pentru participarea la activități tehnice și competiții extracurriculare. Activitatea nu se punctează dacă este parte a proiectului de licență, a altei discipline universitare, a altei echivalări sau dacă este acoperită deja cu credite într-un alt mod. Studenții cursului de SO sunt cei care vin cu propunerile de activități care să fie echivalate. Activitățile propuse pentru echivalare sunt indicate în cadrul acestei pagini. Se vor echivala până la 3 puncte la temele cu punctajul cel mai mic (cel mai probabil teme nerealizate/nesubmise, care nu au punctaj până la echivalare). Activitatea trebuie să se desfășoare pe parcursul semestrului curent (în care se desfășoară și cursul de Sisteme de Operare); nu se echivalează activități desfășurate în afara semestrului (de exemplu, înainte de semestru sau în timpul verii).

Activitățile trebuie să fie activități creative: trebuie să dezvoltați un proiect, un produs, o aplicație, materiale sau să vă pregătiți pentru o competiție. Nu se echivalează activități în care vi se predă și în care parcurgeți tutoriale și documentație.

Pentru înscrierea unei activități pentru echivalare, un student va trebui să trimită un e-mail către Răzvan cu subiectul [SO] Echivalare teme: Nume activitate până luni, 3 aprilie 2017, ora 23:00. Vom discuta intern propunerile și vom publicat activitățile propuse pentru echivalare în cadrul acestei pagini. Nu trimiteți nume de echipă sau altceva, doar activitatea propusă pentru a fi echivalată.

Ulterior, în penultima săptămână a semestrului, pentru echivalarea temelor cu punctajul pe activitate va fi nevoie de o evaluare (simplă, în forma unui e-mail) din partea unui responsabil al acelei activități, care să fie persoană din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Această evaluare va fi trimisă de responsabil intern. Vom demara noi discuții cu responsabilii de activități.

Solicitarea de echivalare va fi trimisă de studenți până luni, 3 aprilie 2017, ora 23:00 pentru a semnifica “înscrierea” unei activități pentru echivalare. Nu are legătură cu studentul ci cu activitatea. Echivalarea în sine, pentru fiecare student, va avea loc în ultima săptămână a semestrului, după ce a fost primită evaluarea din partea responsabilului de activitate.

Pentru e-mail din partea evaluatorului/coordonatorului recomandăm folosirea subiectului [SO] Echivalare teme: <activitate>, unde șirul <activitate> din subiect va fi înlocuit cu numele activității așa cum este ea trecută mai jos. Mesajul trebuie să conțină:

  • O descriere scurtă (maxim 1 paragraf, o propoziție poate fi suficientă) a activității realizate de studentul/studenții coordonați/evaluați.
  • O estimare a numărului de ore investite.
  • Dacă se dorește, o apreciere informală a activității studentului/studenților.

Dacă sunt mai mulți studenți coordonați/evaluați, este suficientă transmiterea unui singur e-mail.

Dacă o activitate tehnică/competiție a fost marcată în această pagina că este echivalată, atunci nu mai este nevoie de alte e-mail-uri din partea altor studenți legate de aceeași activitate. Alte discuții vor avea loc în perioada 22-26 mai 2017 pentru echivalarea efectivă. Discuțiile echipei de SO se vor putea exclusiv cu evaluatorul/coordonatorul; studenții au responsabilitatea de a comunica cu evaluatorul/coordonatorul pentru ca acesta să trimită informațiile corecte echipei de SO.

Echivalarea temelor de se face pentru o singură activitate tehnică/competiție. Dacă participați la mai multe activități tehnice/competiție, puteți selecta doar una dintre aceste activități pentru echivalarea temelor. Se vor echivala până la 3 puncte de teme pentru o singură activitate.

Echivalări teme 2016-2017

Echivalările sunt marcate în coloana "Echivalari" din catalog. În cazul în care ați participat la concursuri și nu apăreți pe listă, luați legătura cu responsabilul din facultate, indicat mai jos. Nu trimiteți e-mail-uri către echipa de SO (decât în cazul în care sunt responsabili de activități). Le vom comunica responsabililor de activități din facultate să completeze informațiile până cel târziu duminică, 21 mai 2017, ora 23:00, pentru a face echivalarea.

  • Innovation Labs (responsabil din facultate, Răzvan Rughiniș, Mihai Chiroiu)
  • Robochallenge (responsabil din facultate: Daniel Rosner, Ștefan Mocanu)
  • Linux Embedded Challenge (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • MobilPro
  • Outreachy Program (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • Gamecup (responsabil din facultate: Alin Moldoveanu)
  • ACM (responsabil din facultate: Traian Rebedea)
  • Competiții de tip CTF (Capture the Flag) (responsabil din facultate: Răzvan Deaconescu)
  • EESTEC Workshop
  • BESTEM (responsabil din facultate: Lucian Mogoșanu)
  • GSoC (patch-uri acceptate în perioada de aplicare) (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • ImagineCup (responsabil din facultate: Mihai Chiroiu)
  • Hard & Soft Suceava (responsabil din facultate: Andrei Voinescu)
  • Android Workshop (responsabil din facultate: Ciprian Dobre)
  • ONIS (responsabil din facultate: Traian Rebedea)

Echivalări teme 2015-2016

Echivalările sunt marcate în coloana "Echivalari" din catalog. În cazul în care ați participat la concursuri și nu apăreți pe listă, luați legătura cu responsabilul din facultate, indicat mai jos. Nu trimiteți e-mail-uri către echipa de SO (decât în cazul în care sunt responsabili de activități). Să discutați cu responsabilii din facultate să ne trimită aceste date până cel târziu marți, 31 mai 2016, pentru a face echivalarea.

  • Innovation Labs (responsabil din facultate, Mihai Bucicoiu)
  • Robochallenge (responsabil din facultate: Daniel Rosner, Ștefan Mocanu)
  • Linux Embedded Challenge (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • MobilPro
  • Outreachy Program (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • ACM (responsabil din facultate: Traian Rebedea)
  • Competiții de tip CTF (Capture the Flag) (responsabil din facultate: Răzvan Deaconescu)
  • EESTEC Competition for Android
  • GSoC (patch-uri acceptate în perioada de aplicare) (responsabil din facultate: Laura Vasilescu)
  • ImagineCup (responsabil din facultate: Mihai Bucicoiu)
  • Hard & Soft Suceava (responsabil din facultate: Andrei Voinescu)

Echivalări teme 2014-2015

  • Innovation Labs
  • ACM
  • Ambient Intelligence
  • Natural Language Processing
  • Outreachy Program
  • Robochallenge
  • Hard & Soft Suceava
  • ONIS
  • Cluster Management
  • Freescale Cup

Echivalările sunt publicate în catalog (sheet-ul “Echivalari”).

Echivalări teme 2013-2014

Următoarele activități au fost acceptate pentru echivalarea cu teme:

  • Participarea la Innovation Labs (faza de mentoring)
  • RoboChallenge
  • ACM
  • Activitate în cadrul proiectului vmchecker (contribuții partea de backend: procese, virtualizare, etc.)
  • Freescale Cup
  • Olimpiada Națională de Informatică pentru Studenți (participarea la runda finală)
  • MobilPRO
  • Upstream Challenge (contribuții pe aspecte legate de SO: procese, virtualizare, thread-uri, etc.)
so/meta/echivalari.1491726670.txt.gz · Last modified: 2017/04/09 11:31 by razvan.deaconescu
CC Attribution-Share Alike 3.0 Unported
www.chimeric.de Valid CSS Driven by DokuWiki do yourself a favour and use a real browser - get firefox!! Recent changes RSS feed Valid XHTML 1.0