Proiectul constă într-un dispozitiv pentru animalele de companie, care distribuie automat hrana acestora la intervale prestabilite de timp. Acest gadget va dispune atât de un ecran LCD care va afișa ora ultimei hrăniri a animăluțului, cât și de o conexiune Bluetooth, pentru a putea fi monitorizat și controlat din telefonul stăpânului.
Ideea proiectului a pornit, în principal, din iubirea pentru animale, dar și din nevoia existenței unei soluții practice cu privire la absența îndelungată de acasă a stăpânilor de pretutindeni. Astfel, doresc să creez un sistem simplu, accesibil și ușor de folosit pentru proprietarii care au programe aglomerate sau călătoresc frecvent, dar și pentru ușurarea vieții alțor iubitori de animale.
Dispozitivul are în componență un ecran LCD care afișează ora ultimei hrăniri (cu ajutorul unui modul RTC) și un senzor de greutate pentru a-l notifica pe stăpân când este cazul să reaprovizioneze recipientul cu mâncare. De asemenea, proprietarul se poate conecta prin Bluetooth atât pentru monitorizarea informaților prezentate anterior cât și pentru a seta ora următoarei mese, ce constă în eliberarea unei cantități prestabilite de mâncare în bolul animăluțului.
În urma simulării efectuate, atât LCD-ul cât și servo motorul funcționau. Am testat toate acestea și împreună cu fucționalitățiile butonului:
Cât despre forma fizică a proiectului, am început să îl realizez, respectând schema de mai sus. După cum se poate observa, modulul Bluetooth funcționează și acesta.
Stăpânul se va conecta prin Bluetooth cu ajutorul Smartphone-ului sau al tabletei, de unde va putea interacționa cu feeder-ul. Astfel, va putea seta o oră viitoare de hrănire, ce va apărea pe ecran, va putea afișa lista cu orele programate de masă din care, ulterior, va putea șterge elemente. În momentul în care se ajunge la o oră la care este programată masa animăluțului, pe LCD va apărea mesajul „Feeding…”, iar servomotorul va roti două recipiente până cand decupajele acestora se vor descompune, astfel eliberând o cantitate redusă de hrană în bol, ulterior revenind la poziția inițială.
În practică, pe parcursul testării am observat anumite moduri mai eficiente de legare a cablurilor și componentelor față de etapa precedentă.
Fişierele se încarcă pe wiki folosind facilitatea Add Images or other files. Namespace-ul în care se încarcă fişierele este de tipul :pm:prj20??:c? sau :pm:prj20??:c?:nume_student (dacă este cazul). Exemplu: Dumitru Alin, 331CC → :pm:prj2009:cc:dumitru_alin.