This is an old revision of the document!
Tobescu Dalya-Alexandra
Grupa 331CB
Proiectul constă în construirea unui cântar de bucătărie utilizând un microcontroller Arduino și diverse componente hardware. Scopul acestuia este să ofere o modalitate precisă de măsurare a greutății ingredientelor în grame, facilitând procesul de gătit și urmarea rețetelor în bucătărie. Acest cântar este folositor atunci când utilizatorul dorește să determine cantitatea exactă a ingredientelor utilizate în preparatele culinare. De exemplu, este util în situațiile în care utilizatorul este implicat într-un regim alimentar specific sau în activități precum antrenamentele la sală și are nevoie să își calculeze masa alimentară zilnică.
Cântarul se bazează pe o celulă de încărcare cu o capacitate de 3 kg, care convertește presiunea exercitată de obiectele plasate pe platformă într-un semnal analog. Acest semnal este apoi transmis la modulul de citire a greutății HX711, care îl transformă într-un semnal digital ce poate fi citit de către microcontrollerul Arduino. Prin intermediul unui ecran LCD, greutatea este afișată cu precizie utilizatorului. De asemenea, este integrat un buton pentru a reseta greutatea curentă la zero, permițând efectuarea de măsurători repetate cu ușurință.