This is an old revision of the document!
Proiectul presupune asamblarea unui robot format din 4 “brațe” mecanice. Cu ajutorul unor mini servo-motoare și a unor senzori de luminozitate, acesta va fi capabil de a interacționa cu jocul “Piano Tiles” rulat pe un dispozitiv cu touchscreen (telefon sau tabletă). Scopul lui este de a atinge un scor cât mai mare în “Piano Tiles” fără a fi nevoie de interacțiune umană.
Cu ceva timp înainte găsisem pe YouTube videoclipuri arătând diverse idei de proiecte cu Arduino, iar printre acestea erau câteva implementări de robot jucător de Piano Tiles. Dintre acestea, eu am ales-o pe cea care implică folosirea unor servo-motoare și a unor stylus-uri, deoarece mi s-a părut cea mai interesantă.
Robotul constă în 4 “brațe” mecanice improvizate, fiecare dintre ele fiind format dintr-o bară lungă metalică. La baza fiecărui braț se află câte un servo-motor, iar în vârf este câte un stylus cu vârf capacitiv.
De asemenea, pentru fiecare există câte un fotorezistor, lipt de ecranul telefonului/tabletei, care va detecta nivelul de luminozitate, astfel oferind posibilitatea robotului de a distinge dreptunghiurile negre din joc de cele albe/albastre. Astfel, la detectarea unui dreptunghi negru pe una dintre coloane, va fi activat servo-motorul corespunzător și va fi simulată atingerea unui deget pe ecran pe căsuța respectivă.
Cele 4 “brațe” ale robotului funcționează independent unul de celălalt.
Componente folosite:
Librării externe: Servo.h - pentru utilizarea funcțiilor necesare controlării mini-servomotoarelor
WIP
WIP
WIP
WIP
Fişierele se încarcă pe wiki folosind facilitatea Add Images or other files. Namespace-ul în care se încarcă fişierele este de tipul :pm:prj20??:c? sau :pm:prj20??:c?:nume_student (dacă este cazul). Exemplu: Dumitru Alin, 331CC → :pm:prj2009:cc:dumitru_alin.
WIP