This is an old revision of the document!
Sistem alimentare combustibil
Introducere
Prezentare concept proiect:
Ideea proiectului este de a realiza un sistem de alimentare pentru un vehicul cu motor cu ardere interna. Sistemul folosește 2 senzori de temperatura, unul pentru mediul exterior și unul pentru temperatura motorului, astfel în funcție de valorile furnizate de cei 2 senzori combustibilul o sa fie eliminat din rezervor de o pompa de apa în mod diferit.Pentru o verificare a funcționalității sistemului exista și un debimetru conectat la pompa, dar și un senzor de apa pentru a verifica dacă lichidul furnizat de pompa ajunge la destinație. Pentru o monitorizare mai ușoară a întregului sistem exista și un lcd care va afișa modul în care se afla pompa de apa și valoarea indicată de debimetru.
Scopul sistemului este de a muta combustibilul din rezervor către punctul în care trebuie folosit într-un mod eficient și în funcție de nevoia motorului cu ardere interna, adică o sa avem o rata de transfer variabila.
Initial am pornit de la fântâna de apa a motanului meu, fântână care foloseste o simpla pompa de apa de 12 v și câteva tuburi pentru a direcționa apa, iar în lipsa altei idei de proiect am încercat sa mă gândesc cum ar arata o evoluție aplicată pentru aceasta fântână de apa în domeniul auto și cum urmăresc Formula 1 mi-am adus aminte de faptul ca motoarele din Formula 1 nu folosesc mereu aceeași cantitate de combustibil pentru ca au nevoie uneori de un amestec diferit în funcție de mai multi factori, astfel am ajuns la concluzia ca pot influenta comportamentul unei pompe de apa cu PWM după datele furnizate de senzori de temperatura și sa verific în timp real comportamentul pompei de apa cu un debimetru și un senzor de ploaie.
Nevoia de a
Descriere generală
Hardware Design
Aici puneţi tot ce ţine de hardware design:
listă de piese
-
diagrame de semnal
rezultatele simulării
Software Design
Descrierea codului aplicaţiei (firmware):
mediu de dezvoltare (if any) (e.g. AVR Studio, CodeVisionAVR)
librării şi surse 3rd-party (e.g. Procyon AVRlib)
algoritmi şi structuri pe care plănuiţi să le implementaţi
(etapa 3) surse şi funcţii implementate
Rezultate Obţinute
Care au fost rezultatele obţinute în urma realizării proiectului vostru.
Concluzii
Download
O arhivă (sau mai multe dacă este cazul) cu fişierele obţinute în urma realizării proiectului: surse, scheme, etc. Un fişier README, un ChangeLog, un script de compilare şi copiere automată pe uC crează întotdeauna o impresie bună

.
Fişierele se încarcă pe wiki folosind facilitatea Add Images or other files. Namespace-ul în care se încarcă fişierele este de tipul :pm:prj20??:c? sau :pm:prj20??:c?:nume_student (dacă este cazul). Exemplu: Dumitru Alin, 331CC → :pm:prj2009:cc:dumitru_alin.
Jurnal
Puteți avea și o secțiune de jurnal în care să poată urmări asistentul de proiect progresul proiectului.
Bibliografie/Resurse
Listă cu documente, datasheet-uri, resurse Internet folosite, eventual grupate pe Resurse Software şi Resurse Hardware.
Export to PDF