This is an old revision of the document!
Autor: Petru-Alexandru Mateescu
Scopul proiectului este controlarea unei centrale termice prin intermediul smartphone-ului. Acest lucru se poate realiza cu aplicatie software ce transmite comenzi catre un microcontroler prin intermediul datelor mobile sau a retelei wifi. Se pot transmite in timp real temperatura si umiditatea ambientala catre utilizator. In cazul in care nu se doreste folosirea telefonului se utilizeaza postul de comanda local ce dispune de un buton ce declanseaza pornirea/oprirea centralei si doua butoane ce ajusteaza temperatura dorita, dar si un display. Pe acesta se afiseaza data si ora, temperatura dorita, temperatura si umiditatea ambientale, stadiul de functionare al centralei termice (pornit/oprit) si o pictograma ce evidentiaza modul de functionare automat al termostatului.
Ideea de la care am pornit a fost necesitatea inlocuirii unui termostat inteligent ce nu a mai functionat si care dispunea de aceleasi capabilitati de controloare a centralei termice prin intermediul smartphone-ului.
Utilitatea proiectului consta in monitorizarea facila a temperaturii si umiditatii si a stadiului de functionare al centralei termice. De asemenea, se inlocuieste necesitatea pornirii manuale a acesteia prin functionarea automata a termostatului.
La prima punere in functiune, microcontrolerul se conecteaza la internet la o retea de wifi predefinita si afiseaza un mesaj de confirmare catre monitorul serial al calculatorului (daca acesta este conectat), iar apoi afiseaza un mesaj de bun venit pe display-ul local si pe display-ul telefonului. Sunt citite temperatura si umiditatea ambientale de la senzorul DHT11 si sunt afisate pe ambele display-uri. Temperatura dorita prestabilita este de 25°C ce se poate modifica ulterior fie de la cele doua butoane de la postul de comanda local fie de la slider-ul de pe aplicatia mobila.
Daca functia automata a termostatului nu este activata, atunci, in orice moment, se poate porni sau opri centrala termica fie de la butonul fizic de comanda fie de la butonul aplicatiei software de pe telefon pana se ajunge la temperatura dorita.
Functia automata va porni centrala termica daca temperatura ambientala a scazut cu o toleranta prestabilita (2°C) sub temperatura dorita si o va opri daca temperatura ambientala a crescut cu toleranta prestabilita peste temperatura dorita. In aceste momente se va afisa un mesaj sugestiv pe ecranul smartphone-ului (AUTO ON/AUTO OFF) si un simbol de lacat pe ecranul postului de comanda local. Pentru a anula functionalitatea automata a termostatului se ajusteaza temperatura dorita.
Pentru pornirea centralei termice microcontrolerul va cupla un releu, va aprinde un LED si va afisa un mesaj corespunzator pe display-ul local si pe display-ul aplicatiei smartphon-ului (ON). Pentru oprirea centralei termice se declanseaza evenimentele opuse: decupleaza releul, stinge LED-ul si afiseaza OFF pe ecrane.
Data si ora se afiseaza doar pe ecranul postului de comanda local pentru ca pe telefon sunt afisate constant in afara aplicatiei software. Pentru ca acestea sa fie setate corect folosesc biblioteca NTPtimeESP.h ce se conecteaza la serverul local Romaniei prin wifi. Astfel exclud necesitatea folosirii unui modul hardware RTC.