This is an old revision of the document!
Proiectul constă în realizarea unui instrument muzical, realizat cu Arduino UNO, prin intermediul unui accelerometru cu giroscop pentru interactionare și interpretarea mișcării.
Rolul proiectului este familiarizarea atât cu Arduino, cât și cu interfațarea senzorilor de tip MPU6050.
Utilizatorul va mișca accelerometrul, iar prin intermediul senzorilor săi, datele caracteristice mișcării (accelerația și rotația) vor fi transmite pe seriale și interpretate de către program. Totodată, utilizatorul poate interactiona cu aplicația prin intermediul unei tastaturi, pe baza căreia poate alege o temă muzicala (gamă de note) sau poate modifica volumul.
Odată ce sunt interpretate datele, în funcție de gama aleasă, se vor reprezenta sunetele corespunzătoare mișcării efectuate prin difuzoarele atașate.