Bitdefender provides cybersecurity solutions with leading security efficacy, performance and ease of use to small and medium businesses, mid-market enterprises and consumers. Guided by a vision to be the world’s most trusted cybersecurity solutions provider, Bitdefender is committed to defending organizations and individuals around the globe against cyberattacks to transform and improve their digital experience.
- Cristi Pătrășcu
- Radu Nichita
- Cristi Popa
- Darius Neațu
- Concurs de programare competitivă (similar cu concursul ACM ICPC)
- Colaborare, lucrul în echipă pentru rezolvarea unui set de probleme într-un timp dat
- Verificarea / aprofundarea cunoștințelor dobândite la materiile SD și PA
Concursul presupune rezolvarea unui set de 10-15 probleme propus de către echipa de Proiectarea Algoritmilor, care necesită aprofundarea și extinderea materiei parcursă în cadrul cursurilor si laboratoarelor de PA și SD. Pentru participare, studenții se vor grupa în echipe de câte 3 studenți înscriși în anul universitar 2021-2022 în anii 1 și 2 de studiu. Primele echipe vor fi recompensate cu premii.
Duminică, 29 mai 2022, în intervalul 10:00 - 15:00.
Concursul se desfășoară online pe platforma HackerRank. Linkul către concurs va fi comunicat studenților înscriși cu cel puțin 24h înainte de concurs.
- La acest concurs vor putea participa studenții anul 1 + 2 de studiu înscriși în anul universitar 2021-2022.
- Participanții vor forma echipe de câte 3 persoane.
- Participanții vor lucra pe propriile sisteme.
Echipele participante se vor putea înscrie la concurs prin completarea formularului de mai jos, până pe data de 28 mai 2022, ora 14:00.
Pentru participarea la concursul ACS - ACM Junior sunt necesare următoarele:
- Să vă organizați în echipe de câte 3 persoane (toți studenți anul 1/2 înscriși în anul universitar 2021-2022, UPB).
- Să vă alegeți un nume cool pentru echipa voastră cu care vă veți face cont pe HackerRank. Contul acesta va fi folosit de echipă pentru trimiterea tuturor submisiilor din concurs.
- Să trimiteți toate aceste informații folosind următorul formular online pana pe 28 mai 2022: Înscriere ACS - ACM Junior .
Cel mai important este să vă distrați!
- Concursul presupune rezolvarea unui set de 10-15 probleme de programare / structuri de date / algoritmică.
- Toate problemele vor fi disponibile pe HackerRank. Toate submisiile vor fi trimise pe HackerRank.
- Evaluarea soluțiilor trimise se va face automat pe HackerRank. Toate datele de intrare se citesc de la STDIN. Toate datele de ieșire se afișează la STDOUT.
- Fiecare problemă are un set de exemple/teste publice pe care le puteți folosi să validați minimal soluția voastră. Puteți folosi butonul Run pentru a rula soluția voastră doar pe exemple.
- Fiecare problemă are un set de teste private pe care soluția voastră trebuie să dea rezultate corecte. Se folosește butonul Submit. Se poate vedea feedback invidual pentru fiecare test.
- Pentru a obține 1 punct este necesar să se rezolve corect și complet o problemă (să treacă toate testele asociate). Punctajul pentru o problemă este binar (0 sau 1).
- Clasamentul este de tip ACM, adică descrescător după numărul de probleme rezolvate. În caz de egalitate se va folosi ca și criteriu de departajare, *timpul de submisie. Exemple:
- Limbaje de programare acceptate: C/C++, Java, Python.
Fiecare membru al echipelor câștigătoare va fi premiat, în funcție de locul obținut. Bugetul total de premii este de 15.000 RON și asigurat de către Bitdefender.
Sunt eligibile pentru premii echipele formate din studenți anul 1/2 înscriși în anul universitar 2021-2022, Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB.
Echipele câștigătoare, precum și modalitățile de livrare a premiilor, vor fi anunțate până vineri, 3 iunie 2022. Echipa de PA va selecta echipele câștigătoare după criteriile menționate pe această pagină.