Regulament
Notare
Punctajul bonus pentru activitatea de la laborator se acordă doar dacă ați obținut minim 25 puncte din punctajul standard.
Nu se poate intra în examen cu punctaj mai mare de 50 de puncte. Prin urmare, orice scor care depășește 50, va fi automat rotunjit la 50.
Punctajul minim pentru a intra în examen pentru colocviul final este de 5/15 puncte.
Laborator
În cadrul fiecărui laborator se vor evalua cunoștințele dobândite prin rezolvarea individuală a exercițiilor propuse și a testelor de laborator.
Copierea sau tentativele de copiere la orice sarcină căreia îi este alocat un punctaj duc la anularea integrală a punctajului respectiv.
Repetarea abaterii va duce la înăsprirea sancțiunilor.
Textul laboratorului trebuie parcurs înainte de venirea la oră.
Schimbarea intervalului asignat în orar este posibilă până la al doilea laborator, dar numai prin schimb cu altă persoană și cu acordul asistenților responsabili de intervalele implicate.
Recuperarea unui laborator (pierdut sau în avans) este posibilă doar în limita locurilor disponibile la calculatoarele din sală. Înainte de a vă prezenta pentru recuperarea unui laborator verificați pagina de
ocupare și trimiteți un
email asistentului vostru și asistentului din intervalul în care vreți să recuperați, pentru a obține acordul lor.
Teme
Temele se vor încărca pe
vmchecker și corectitudinea lor va fi testată automat, imediat după upload (consultați
tutorialul vmchecker pentru mai multe detalii)
Temele vor fi punctate conform baremului descris în enunțul acestora.
În general temele pot fi trimise cu maxim 7 zile întârziere față de termenul specificat în enunț; ele vor fi depunctate automat cu 0.5 puncte (din 10) pentru fiecare zi de întârziere. Această perioadă de întârziere poate fi modificată de enunțul temei.
Arhivele trimise trebuie să conțină un fișier README cu explicații referitoare la modul de implementare a temei; lipsa acestuia va duce la depunctarea temei.
Temele sunt
individuale și
personale și vor fi verificate pentru asemănări.
Copierea unei teme va duce la sancționarea tuturor celor implicați:
Folosirea unei rezolvări disponibile online, cu excepția resurselor puse la dispoziție în enunțul temei, este considerată copiere.
Trimiterea unei temei care este rezolvată de către o altă persoană decât cel care a încărcat-o este sancționată identic copierii.
Analiza asemănărilor este făcută după corectare, astfel încât o temă notată poate fi ulterior marcată copiat.
Puteți fi chemați pentru explicarea în persoană a rezolvării, inclusiv după afișarea rezultatului pe
vmchecker, dar înainte de afișarea în catalog.
Colocviu final
Testul va consta în întrebări despre materia predată în cadrul laboratoarelor; se vor verifica noțiunile de Verilog și cunoștințele despre arhitectura calculatorului didactic.
Testul va dura 90 min și nu se poate recupera.
În timpul testului este interzisă folosirea altei documentații decât cea pusă la dispoziție pe calculatoare.
Copierea sau tentativele de copiere duc la anularea punctajului testului.
Refacerea laboratorului