This is an old revision of the document!


Laborator 11: Acces la distanță

Completare formular de feedback

Pentru a îmbunătăți cursul de GSR, componentele sale și modul de desfășurare, ne sunt foarte utile opiniile voastre. Pentru aceasta, vă rugăm, să accesați și completați formularul de feedback de pe site-ul cs.curs.pub.ro. Trebuie să fiți autentificați și înrolați în cadrul cursului.

Formularul este anonim și este activ pana pe 20 ianuarie 2017. Rezultatele vor fi vizibile în cadrul echipei cursului doar după încheierea sesiunii. Găsiți formularul în partea dreaptă a paginii principale de GSR de pe cs.curs.pub.ro într-un frame intitulat "FEEDBACK".

Vă invităm să evaluați activitatea echipei de GSR și să precizați punctele tari și punctele slabe și sugestiile voastre de îmbunătățire a disciplinei. Feedback-ul vostru este foarte important pentru noi să creștem calitatea materiei în anii următori și să îmbunătățim disciplinele pe care le veți face în continuare.

Ne interesează în special:

  • Ce nu v-a plăcut și ce credeți că nu a mers bine?
  • De ce nu v-a plăcut și de ce credeți că nu a mers bine?
  • Ce ar trebuie să facem ca lucrurile să fie plăcute și să meargă bine?

Vă mulțumim!

Conectare prin SSH

Realizați o conexiune SSH de pe statia fizica pe fep.grid.pub.ro, folosind autentificare cu chei publice. Folosiți pentru conectare:

  • utilizatorul student de pe statia fizica
  • utilizatorul vostru de pe fep.grid.pub.ro

Pentru a copia o cheie publică SSH folosiți comanda ssh-copy-id.

Daca pe masina fizica nu aveți creată o pereche de cheie publică/cheie privată, folosiți comanda

ssh-keygen

pentru a crea perechea de cheie publică/cheie privată.

X Forward prin SSH

Realizați configurația în așa fel încât de pe sistemul fizic să vă conectați pe fep.grid.pub.ro și să porniți acolo o aplicație grafică, precum xeyes sau xterm folosind X forwarding prin SSH.

Apoi, realizați această conexiune si între două stații din laborator (cel mai bine împreună cu un coleg).

Tunel SSH

De pe o masina virtuala din OpenStack, conectați-vă pe fep prin SSH și deschideți un tunel invers către fep.cs.pub.ro în așa fel încât să vă puteți conecta de pe sistemul unui coleg către mașina virtuală.

Va trebui ca fiecare dintre cei doi participanți la comunicație să deschidă un port distinct remote (pe fep.grid.pub.ro).

Urmăriți și indicațiile de aici.

Există două servere fep de back-end pe care se face round robin: fep-62-1 și fep-62-2. O conexiune SSH poate ajunge la un server sau altul. Verificați că ați făcut conexiunea amândoi pe același server de back-end. Dacă nu a ieșit, deconectați-vă și încercați iar.

Folosiți pe fep.cs.pub.ro comanda

netstat -tlpn

ca să validați deschiderea corectă a portului pentru tunelul invers.

Configurare conexiune VNC

Pe sistemul vostru porniți un server VNC (puteți folosi Vino) și apoi conectați-vă cu un client VNC în două moduri:

  • Doar read-only
  • În forma read-write

Dacă planificați să folosiți Vino, localizați fișierul executabil al server-ului folosind comanda

locate vino-server

Dacă folosiți vino atunci activați remote access folosind comanda

sudo dconf write /org/gnome/desktop/remote-acccess/enabled true

Folosiți

netstat -tlpn

pentru a vă asigura că serverul e pornit și ascultă pe portul aferent (în general 5900).

Pe post de client puteți folosi Remmina. Îl puteți instala folosind comanda

sudo apt-get install remmina

Folosiți comanda vino-preferences (este posibil să fie nevoie să o localizați) pentru a configura serverul VNC.

Rețea OpenVPN

În echipe de câte trei persoane, creați o infrastructură VPN în care să comunicați între două mașini virtuale VirtualBox care se găsesc pe două dintre cele trei stații și care rulează un client OpenVPN prin intermediul celeil de-a treia stații care rulează un server OpenVPN.

Urmăriți indicațiile de aici pentru configurare.

gsr/laboratoare/laborator-11.1484823713.txt.gz · Last modified: 2017/01/19 13:01 by alexandru.carp
CC Attribution-Share Alike 3.0 Unported
www.chimeric.de Valid CSS Driven by DokuWiki do yourself a favour and use a real browser - get firefox!! Recent changes RSS feed Valid XHTML 1.0