07. [15p] NRPE (Nagios Remote Plugin Executor)

Pentru a putea colecta date despre diferite stații la distanță, uneori trebuie să executăm anumite comenzi pe acele stații. Până acum toate verificările făcute cu Nagios au fost prin interogări de servicii. Dacă dorim să aflăm spre exemplu spațiul liber de pe disc trebuie să executăm o comandă pe acea stație. Nagios vine cu un plugin numit NRPE care poate fi instalat pe orice server din rețea cu scopul de a colecta datele dorite (folosirea procesorului, memoriei, discului, exact ca intrarea implicită localhost din Nagios).

Vom instala pe gateway pachetul nagios-nrpe-server:

root@gateway:~# apt-get install nagios-nrpe-server

Trebuie să permitem stației monitor să se conecteze la serverul NRPE modificând intrarea allowed_hosts din fișierul /etc/nagios/nrpe.cfg:

root@gateway:~# cat /etc/nagios/nrpe.cfg |grep 192.168
allowed_hosts=192.168.1.4

Apoi, reporniti serviciul nagios-nrpe-server pe statia gateway:

root@gateway:~# /etc/init.d/nagios-nrpe-server restart

Pe stația monitor va trebui instalat plugin-ul pentru NRPE al Nagios:

root@monitor:~# apt-get install nagios-nrpe-plugin

Pe monitor, vom configura serviciul NRPE pentru a ne trimite alerte în cazul în care încărcarea procesului de pe stația gateway este în limite maxime:

root@monitor:/etc/nagios3/conf.d# cat gateway.cfg
[...]
define service{
        use                             generic-service         ; Name of service template to use
        host_name                       gateway
        service_description             NRPE Service
        check_command                   check_nrpe_1arg!check_load
        contact_groups                  coleg
        }

Observați în interfața grafică noul serviciu adăugat (încărcarea procesorului - load average). Modificați pe stația gateway valorile parametrilor la care sunt generate notificările de warning și critical:

root@gateway:~# cat /etc/nagios/nrpe.cfg |grep check_load
command[check_load]=/usr/lib/nagios/plugins/check_load -w 5,1,0.5 -c 15,10,5

Pentru a varia încărcarea procesorului, rulați programul CPU intensive de mai jos timp de 5 minute și observați cum se modifică valorile raportate de Nagios (îl opriți cu Ctrl+c):

root@gateway~# cat loop.sh
#!/bin/bash
i=0
while true
do
    i=$((i++))
done

În mod analog, folosind NRPE, verificați starea încărcării memoriei și a discului de pe stația gateway.

saisp/labs/03/contents/07.txt · Last modified: 2015/03/16 17:52 by alexandru.carp
CC Attribution-Share Alike 3.0 Unported
www.chimeric.de Valid CSS Driven by DokuWiki do yourself a favour and use a real browser - get firefox!! Recent changes RSS feed Valid XHTML 1.0