Asincronicitatea este capacitatea unei aplicații de a rula multiple procese în paralel, fără să fie blocată de procesele care durează mai mult sau care necesită așteptare. În React.js, asincronicitatea este importantă pentru că aplicațiile sunt construite în mare parte în jurul evenimentelor și a datelor care se schimbă în timp real. Prin urmare, este important să putem rula procese asincrone în timp ce aplicația rămâne responsive.

De exemplu, atunci când facem o cerere către o bază de date pentru a obține informații pentru a afișa pe o pagină, aceasta poate dura ceva timp. În acest timp, aplicația nu ar trebui să fie blocată sau să înceteze să funcționeze. În schimb, React.js poate utiliza asincronicitatea pentru a rula procesul în fundal, fără să blocheze restul aplicației.

În plus, asincronicitatea este importantă în React.js pentru a gestiona evenimente și animații în timp real. De exemplu, atunci când utilizatorul face clic pe un buton pentru a efectua o acțiune, aplicația trebuie să răspundă rapid pentru a da utilizatorului feedback. Prin utilizarea asincronicității, aplicația poate rula procesul în fundal fără a bloca restul aplicației și fără a încetini răspunsul.

În concluzie, asincronicitatea este importantă pentru a asigura o performanță bună și o experiență de utilizare plăcută. Prin rularea proceselor asincrone, aplicația poate rămâne responsive și poate gestiona evenimente și date în timp real.

În React.js, putem utiliza API-uri asincrone pentru a obține și a procesa date de la servere externe. Acest lucru poate fi făcut folosind funcții precum fetch(), axios sau XMLHttpRequest pentru a efectua cereri HTTP către un server. API-urile asincrone sunt esențiale în dezvoltarea aplicațiilor moderne, deoarece permit obținerea de date în timp real fără a fi nevoie de încărcarea unei întregi pagini.

Pentru a utiliza API-uri asincrone în React.js, trebuie să creăm o componentă care să utilizeze o astfel de funcție. O abordare comună este de a utiliza fetch() pentru a efectua o cerere GET către server pentru a obține datele. În momentul în care datele sunt primite, putem folosi metoda setState() pentru a actualiza starea componentei cu noile date.

import React, { Component } from 'react';

class MyComponent extends Component {
  constructor(props) {
    super(props);

    this.state = {
      data: [],
      isLoading: true,
      error: null,
    };
  }

  componentDidMount() {
    fetch('https://jsonplaceholder.typicode.com/todos')
      .then(response => response.json())
      .then(data => this.setState({ data: data, isLoading: false }))
      .catch(error => this.setState({ error, isLoading: false }));
  }

  render() {
    const { data, isLoading, error } = this.state;

    if (error) {
      return <p>{error.message}</p>;
    }

    if (isLoading) {
      return <p>Loading...</p>;
    }

    return (
      <div>
        <h1>Lista de sarcini:</h1>
        <ul>
          {data.map(task => (
            <li key={task.id}>{task.title}</li>
          ))}
        </ul>
      </div>
    );
  }
}

export default MyComponent;

În concluzie, utilizarea API-urilor asincrone în React.js este esențială pentru a obține date din servere externe și pentru a actualiza componentele în timp real fără a fi nevoie de încărcarea unei întregi pagini.

Material UI este o bibliotecă de componente pentru React.js, care oferă o colecție de componente UI pre-stilizate pentru a ajuta la crearea de interfețe utilizator moderne și atractive. Aceste componente sunt bazate pe stilurile și principiile de design ale Google Material Design, care au fost dezvoltate pentru a oferi un aspect coerent și familiar aplicațiilor web și mobile.

Material UI oferă o varietate de componente, inclusiv butoane, casete de selectare, câmpuri de text, tab-uri, bare de navigare, bare laterale, ferestre modale, diagrame și multe altele. Aceste componente sunt ușor de utilizat și oferă o varietate de opțiuni de personalizare pentru a se potrivi cu designul și aspectul dorit.

Material UI oferă, de asemenea, o varietate de teme predefinite și opțiuni de personalizare, care permit utilizatorilor să își personalizeze aspectul aplicației în funcție de nevoile și preferințele lor. De exemplu, puteți schimba culorile de accent, fonturile, dimensiunile și multe altele.

În plus, Material UI este bine documentată și oferă o comunitate activă de utilizatori care contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea acesteia. De asemenea, este compatibilă cu multe alte biblioteci și cadre de lucru populare, cum ar fi Redux, Next.js, TypeScript și multe altele. Pentru a utiliza Material UI într-un proiect React.js, trebuie să instalați mai întâi biblioteca utilizând un manager de pachete, cum ar fi npm sau yarn. După aceea, puteți importa componentele dorite în componentele React și le puteți utiliza așa cum doriți.

De exemplu, pentru a utiliza un buton Material UI, puteți importa componenta Buton din biblioteca Material UI și o puteți utiliza în componenta React în felul următor:

import { Button } from '@material-ui/core';

function MyButton() {
  return (
    <Button variant="contained" color="primary">
      Apasă-mă
    </Button>
  );
}

OpenAPI, anterior cunoscut sub numele de Swagger, este un set de specificații și instrumente open source care permit dezvoltatorilor să definească, să documenteze și să utilizeze servicii web RESTful.

Prin utilizarea OpenAPI, dezvoltatorii pot crea documentații clare și ușor de înțeles pentru serviciile lor web, ceea ce face mai ușor pentru utilizatorii acestor servicii să le utilizeze și să le integreze în propriile aplicații. De asemenea, OpenAPI permite dezvoltatorilor să genereze automat codul clientului pentru interacțiunea cu un API, ceea ce poate reduce timpul și efortul necesar pentru a crea clientul API-ului.

OpenAPI este utilizat de multe companii mari, inclusiv Amazon, Google și Microsoft, și este susținut de comunitatea open source.

OpenAPI Generator este un instrument open source care permite generarea automată a codului clientului și al serverului pentru interacțiunea cu un API web, pe baza unei specificații OpenAPI. Acesta poate fi utilizat cu o varietate de limbaje de programare și platforme, inclusiv Java, JavaScript, Python, Ruby, C # și multe altele.

OpenAPI Generator poate fi folosit pentru a genera codul clientului API, care poate fi inclus în aplicația dvs. React.js. Acest lucru vă permite să interacționați cu API-ul utilizând metodele și tipurile de date definite în specificația OpenAPI, fără a fi necesară scrierea manuală a codului clientului.

În plus, OpenAPI Generator poate fi utilizat și pentru a genera codul serverului API, care poate fi folosit pentru a crea propriul dvs. API, bazat pe specificația OpenAPI. Acest lucru poate fi util dacă doriți să oferiți un API personalizat pentru propriile aplicații sau pentru a permite altor dezvoltatori să utilizeze serviciile dvs. web prin intermediul unui API.

OpenAPI Generator este disponibil ca o bibliotecă Java și poate fi instalat și utilizat ca o unealtă de linie de comandă. De asemenea, există și integrări disponibile pentru diferite platforme de dezvoltare, cum ar fi Maven, Gradle, Node.js și altele.

Pentru a utiliza OpenAPI Generator într-un proiect React.js, urmați acești pași:

1. Instalați OpenAPI Generator utilizând un manager de pachete precum npm sau yarn. De exemplu, pentru a instala OpenAPI Generator folosind npm, rulați următoarea comandă:

   npm install @openapitools/openapi-generator-cli -g

2. Generați codul clientului din specificația OpenAPI folosind OpenAPI Generator. De exemplu, pentru a genera codul clientului dintr-un fișier swagger.yaml și a-l salva într-un director numit client, rulați următoarea comandă:

   openapi-generator generate -i swagger.yaml -g javascript -o client

   Alternativ, pentru scheletul de laborator, porniți BE-ul si folosiți comanda:

   openapi-generator-cli generate -i http://localhost:5000/swagger/v1/swagger.json -g typescript-fetch -o .\src\Api\ --additional-properties=supportsES6=true

3. În interiorul componentelor React.js, importați funcțiile generate și utilizați-le în mod corespunzător.

React Query este o bibliotecă pentru React.js care oferă o modalitate simplă de a gestiona starea și datele asincrone dintr-o aplicație React. Această librărie folosește un concept numit “queries” pentru a face apeluri la server și pentru a gestiona datele returnate. React Query utilizează cache-ul local pentru a reduce numărul de cereri la server și pentru a oferi o experiență mai rapidă utilizatorilor.

React Query oferă, de asemenea, o serie de caracteristici utile, cum ar fi stale-while-revalidate (SWR), care permite afișarea imediată a datelor din cache, chiar și înainte de a fi actualizate cu datele din server, și focus pe performanță, care permite amânarea încărcării datelor până când componenta respectivă este încărcată.

1. Pentru a începe să utilizați React Query, trebuie să îl instalați mai întâi. Puteți face acest lucru utilizând comanda de instalare npm:

   npm install react-query

2. După ce ați instalat React Query, trebuie să îl importați și să îl configurați în aplicația voastră. React.js. În mod tipic, acest lucru se face în fișierul App.js. Iată un exemplu simplu:

   import React from 'react';
   import { QueryClient, QueryClientProvider } from 'react-query';
   
   const queryClient = new QueryClient();
   
   function App() {
     return (
       <QueryClientProvider client={queryClient}>
         <div className="App">
           {/* Restul componentelor tale */}
         </div>
       </QueryClientProvider>
     );
   }
   
   export default App;

3. După ce ați configurat React Query, puteți începe să utilizați useQuery și useMutation hooks pentru a obține și a actualiza datele. Iată un exemplu de utilizare a useQuery:

   import React from 'react';
   import { useQuery } from 'react-query';
   
   function App() {
     const { isLoading, error, data } = useQuery('todos', () =>
       fetch('https://jsonplaceholder.typicode.com/todos').then((res) =>
         res.json()
       )
     );
   
     if (isLoading) return 'Loading...';
   
     if (error) return `An error has occurred: ${error.message}`;
   
     return (
       <div>
         <h1>Todos</h1>
         <ul>
           {data.map((todo) => (
             <li key={todo.id}>{todo.title}</li>
           ))}
         </ul>
       </div>
     );
   }
   
   export default App;

Asa cum am spus la inceputul anului, aveti un canal special dedicat pentru Discutii de laborator. Orice intrebare aveti cu privire la laborator, va rog sa o puneti acolo, pentru a putea sa va lamurim.

Multa lume considera ca backendul este pur si simplu o colectie de rute expuse de un server, prin care acesta primeste informatii si furnieaza informatii. Pe scurt, un blackbox.

Un backend este acea componenta software dintr-o aplicatie care coordoneaza business logic-ul unei aplicatii. Chiar daca utilizatorii interactioneaza cu frontendul, frontendul poate efectua doar actiunile care sunt permise de backend. Asadar, backendul reprezinta nucleul logicii de domeniu a oricarei aplicatii.

Backendurile pot fi scrise in multe moduri. Noi ne vom axa pe clasicul Web API REST.

Cea mai simpla structura pe care puteam sa o folosim este 3-tier architecture. Asa cum a fost prezentat la curs, este cea mai simpla de folosit, dar si cea mai simpla de transformat in dezastru.

Am ales sa construim codul folosind o combinatie intre Clean Architecture, Tactical Domain Driven Design si Vertical Slicing. Motivatia pentru fiecare alegere este urmatoarea:

• Clean - ofera o separatie clara intre nivele si, cu toate astea, dependentele sunt curate. Nivelul core nu are depedenta fata de nimeni. Nivelul infrastructure are dependenta de core. Nivelul application are depdendenta de core si infrastructure.
• Tactical Domain Driven Design - deoarece folosim deja Clean, logica de domeniu este scrisa in Core. Am utilizat sabloane expuse de Tactical DDD (precum agregate), pentru a reflecta ce am discutat pana acum.
• Vertical Slicing - ofera un grad de readability foarte mare codului. Cu toate astea, am utilizat Vertical Slicing doar in nivelul application, pentru a segrega cat mai bine functionalitatile.

Fiecare nivel din Clean este reprezentat de cate un proiect de .NET (.csproj). Proiectele sunt toate scrise sub umbrela unei solutii .NET (.sln).

Pentru a adauga un proiect nou intr-o solutie existenta, click dreapta pe solutie → Add New Project

Nivelul Core este cel mai important, deoarece descrie logica de domeniu din proiect. Aici reprezentam toate deciziile de business care se iau in aplicatia noastra. Este primul nivel pe care l-am scris.

Observati ca avem 3 foldere principale:

• DataModel - contine clasele care descriu Entitatile sistemului. Aceste clase sunt folosite atat in Domain, cat si in nivelul Infrastructure
• Domain - contine logica de business, impartita intre cele 2 agregate, Book si UserRentals. Aici avem definite urmatoarele:
  • clasele de domeniu (de ex: BooksDomain.cs)
  • interfetele pentru repository-uri (de ex: IBooksRepository.cs)
  • comenzi (de ex: InsertBookInLibraryCommand.cs)
  • evenimente (de ex: UserRentedBookEvent.cs)
  • exceptii de domeniu (de ex: RentalNotFoundException.cs)
• SeedWork - contine interfete si clase reutilizabile, utile pentru “standardizarea” codului.

Clasele si interfatele scrise in SeedWork sunt folosite pentru a limita libertatea programatorului si pentru a reduce duplicarea codului. Chiar daca are conotatie negativa, acest lucru aduce beneficii, deoarece standardieaza modul in care cod nou este adaugat in aplicatie. Deoarece C# este un limbaj OOP, am profitat la maxim de capabilitatile de mostenire si genericitate pe care ni le ofera.

Entity reprezinta o clasa de baza pentru entitatile din baza de date. In aceasta clasa avem definite cheia primara (Id), si 2 campuri pentru audit: createdAt si updatedAt.

public abstract class Entity
{
  public int Id { get; set; }
  public DateTime CreatedAt { get; set; }
  public DateTime UpdatedAt { get; set; }
} 

IAggregateRoot este o interfata goala, cu rol de marker. Aceasta va marca obiectele care sunt AggregateRoot (Tactical DDD).

public interface IAggregateRoot
{
}

DomainOfAggregate este o clasa abstracta, care primeste ca argument generic un IAggregateRoot. Rolul sau este sa fie un blueprint pentru cele doua obiecte de domeniu cu care lucram, BooksDomain si UsersRentalsDomain.

public abstract class DomainOfAggregate<TAggregate> where TAggregate : Entity, IAggregateRoot
{
  private protected readonly TAggregate aggregate;
 
  public DomainOfAggregate(TAggregate aggregate)
  {
    this.aggregate = aggregate;
  }
}

ICreateAggregateComand este o interfata marker pentru comenzile care creaza obiecte de domeniu.

public interface ICreateAggregateCommand
{
}

IRepositoryOfAggregate este o interfata generica, ce accepta ca argumente un IAggregateRoot si o ICreateAggregateCommand. Aceasta interfata expune cele 3 metode de care avem nevoie in repository:

• sa cream un agregat
• sa returnam un agregat
• sa salvam starea sistemului

public interface IRepositoryOfAggregate<TAggregate, TAggregateCreateCommand> 
  where TAggregate : Entity, IAggregateRoot
  where TAggregateCreateCommand : ICreateAggregateCommand
{
  Task AddAsync(TAggregateCreateCommand command, CancellationToken cancellationToken);
  Task<DomainOfAggregate<TAggregate>?> GetAsync(int aggregateId, CancellationToken cancellationToken);
  Task SaveAsync(CancellationToken cancellationToken);
} 

Aici am definit clasele care reprezinta datele din sistemul nostru. Aceste clase sunt simple, fara functionalitate. Ele vor fi folosite de sistemul de configurare al EntityFramework.

In plus, entitatile DDD mostenesc clasa abstracta Entity, in timp ce radacinile de agregat mostenesc si interfata IAggregateRoot.

public class Books : Entity, IAggregateRoot
{
  public Books(string name, string author, string genre, int maximumDaysForRental, bool isBooked = false)
  {
    Name = name;
    Author = author;
    Genre = genre;
    MaximumDaysForRental = maximumDaysForRental;
    IsBooked = isBooked;
  }
 
  public string Name { get; set; }
  public string Author { get; set; }
  public string Genre { get; set; }
  public int MaximumDaysForRental { get; set; }
  public bool IsBooked { get; set; }
  public virtual ICollection<Keywords> Keywords { get; set; } = new List<Keywords>();
}

Avem si un value object, si anume Keywords. Odata cu .NET 6, putem folosi tipul record pentru a descrie value objects in Entity Framework. Diferenta intre class si record este ca record este imutabil.

public record Keywords
{
  public Keywords(string name, string description)
  {
    Name = name;
    Description = description;
  }
 
  public string Name { get; init; }
  public string Description { get; init; }
}

Cel mai important folder, aici avem business logic-ul aplicatiei impartit intre cele doua radicini de agregat, books si users rentals.

Fiecare dintre cele doua sub foldere are toate informatiile necesare pentru desfasurarea business logic-ului aferent. Cel mai simplu, books, are doar 3 clase:

• Obiectul de domeniu - BooksDomain.cs

public class BooksDomain : DomainOfAggregate<Books>
{
  public BooksDomain(Books aggregate) : base(aggregate)
  {
  }
 
  public void UpdateBook(string name, string author, string genre, int maximumDaysForRental, ICollection<Keywords> keywords)
  {
    aggregate.Name = name;
    aggregate.Author = author;
    aggregate.Genre = genre;
    aggregate.MaximumDaysForRental = maximumDaysForRental;
    aggregate.Keywords = keywords;
   }
 
   public bool BookCanBeRented(int rentalDays) => !aggregate.IsBooked && rentalDays <= aggregate.MaximumDaysForRental;
   public void MarkBookAsRented() => aggregate.IsBooked = true;
   public void MarkBookAsAvailable() => aggregate.IsBooked = false;
}

• Interfata pentru repository - IBooksRepository.cs

public interface IBooksRepository : IRepositoryOfAggregate<Books, InsertBookInLibraryCommand>
{
  public Task DeleteBookAsync(Books book, CancellationToken cancellationToken);
}

• Comanda de adaugare o carte in sistem - InsertBookInLibraryCommand.cs

public record InsertBookInLibraryCommand : ICreateAggregateCommand
{
  public string Name { get; init; }
  public string Author { get; init; }
  public string Genre { get; init; }
  public int MaximumDaysForRental { get; init; }
  public IEnumerable<KeyWordDto> Keywords { get; init; } = new List<KeyWordDto>();
 
  public InsertBookInLibraryCommand(string name, string author, string genre, int maximumDaysForRental, IEnumerable<KeyWordDto> keywords)
  {
     Name = name;
     Author = author;
     Genre = genre;
     MaximumDaysForRental = maximumDaysForRental;
     Keywords = keywords;
   }
}
 
public record KeyWordDto (string Name, string Description);

Acest fisier are definit cele doua records care reprezinta comanda efectiva si DTO-ul pentru Keywords.