This is an old revision of the document!
Regulament
Notare
*Punctajul maxim cu care un student poate intra in examen este de 50p = min(50, punctaj_laborator)
Condiții minimale necesare pentru promovare:
Laborator
În cadrul fiecărui laborator se vor evalua cunoștințele dobândite prin rezolvarea individuală a exercițiilor propuse și notarea acestora cu un punctaj de la 0 la 10.
Schimbarea intervalului asignat în orar este posibilă până la al doilea laborator, cu acordul asistenților responsabili de intervalele implicate.
Recuperarea unui laborator (pierdut sau în avans) este posibilă doar în limita locurilor disponibile. Înainte de a vă prezenta pentru recuperarea unui laborator verificați pagina de
ocupare și trimiteți un
email asistentului vostru și asistentului din intervalul în care vreți să recuperați, pentru a obține acordul lor.
Lucrarile de laborator se vor evalua în săptămâna în care au fost alocate, iar prezentarea ulterioară a acestora este posibilă dar va fi depunctată cu 2p pentru fiecare săptămână de întârziere. În cazul în care o lucrare de laborator nu a fost finalizată integral, se vor putea prezenta completări în cadrul laboratorului următor pentru cel mult 50% din punctajul alocat acestora.
Proiect
Aplicația funcțională (demo) este obligatorie pentru a primi punctajul pentru prezentarea finală
Pentru alocarea proiectelor în cadrul echipelor se acceptă cel mult 3 teme similare pe an, și o singură temă similară pe fiecare semigrupă. Similaritatea se determină după titlul și descrierea proiectului, și reprezintă o condiție preliminară pentru aprobarea proiectului de către îndrumătorul de laborator.