This is an old revision of the document!
STP (Spanning Tree Protocol) reprezintă un protocol prin care switch-urile evită buclele în rețea (în special broadcast storms). Se creează un arbore de acoperire între switch-uri (un switch este root bridge, rădăcina arborelui) care stabilește o cale unică de a ajunge de la un switch la alt switch.
Pentru început, ne propunem să investigăm o rețea funcțională cu STP rulat. Pentru acesta descărcați topologia PacketTracer de la această adresă, încărcați-o în PacketTracer și așteptați circa 30 de secunde rularea STP: unele porturi nu vor mai avea lumini portocalii ci verzi.
Observați că unul dintre porturile switch-ului Switch1 (Fa0/1
) este blocat din perspectiva STP, adică nu trimite pachete de date.
Pentru a popula tabelele de comutare ale switch-urilor trimiteți pachete de verificare a conexiunii între toate stațiile. După aceea, în modul Simulation trimiteți un pachet de la stația PC0 la stația PC1. Observați calea urmată de pachet: deși ar fi un drum mai scurt între Switch1 și Switch2, pachetul urmează calea Switch1, Switch0, Switch2. Asta întrucât legătura Switch1 – Switch2 este dezactivată. În topologia curentă, Switch0 este root bridge și este rădăcina arborelui de acoperire.
Pe fiecare switch deschideți consola (interfața CLI) și, din consola administrativă (rulați comanda enable
) rulați comanda
show spanning-tree
Veți obține o informație precum cea de mai jos (pentru Switch1):
Switch#show spanning-tree VLAN0001 Spanning tree enabled protocol ieee Root ID Priority 32769 Address 0007.EC9C.D291 Cost 19 Port 2(FastEthernet1/1) Hello Time 2 sec Max Age 20 sec Forward Delay 15 sec Bridge ID Priority 32769 (priority 32768 sys-id-ext 1) Address 0060.5C08.3EDC Hello Time 2 sec Max Age 20 sec Forward Delay 15 sec Aging Time 20 Interface Role Sts Cost Prio.Nbr Type ---------------- ---- --- --------- -------- -------------------------------- Fa1/1 Root FWD 19 128.2 P2p Fa0/1 Altn BLK 19 128.1 P2p Fa2/1 Desg FWD 19 128.3 P2p
Informațiile care pot fi extrase din ieșirea de mai sus a comenzii sunt:
* Adresa root bridge-ului (Root ID) este 0007.EC9C.D291
, adică adresa unui port al Switch0.
* ID-ul curent (al Switch1) este 0060.5C08.3EDC
.
* Portul Fa1/1
este în starea FORWARDING
și este legătura către root bridge.
* Portul Fa0/1
este în starea BLOCKED
: parte a legăturii dezactivate Switch1 – Switch2
Rulați comanda show spanning-tree
și pe celelalte switch-uri și analizați output-ul comenzilor.