This is an old revision of the document!
Tema 4 – Pregătire Examen
Responsabili
Data publicare: 5 Noiembrie 2019, ora 22:20
Deadline: 6 Ianuarie 2020, ora 23:55
Întrebări
Dacă aveți nelămuriri, puteți să ne contactați pe forumul dedicat temei de casă nr. 4.
La orice întrebare vom răspunde în maxim 24 de ore.
Nu se acceptă întrebări în ultimele 24 de ore înainte de deadline.
Obiective
să se respecte formate stricte de intrare/ieșire
să se însușească cunoștințele necesare pentru examen
să se înțeleagă si sa se utilizeze operații cu pointeri la functii
sa se înțeleagă si sa se utilizeze operații cu array-uri de pointeri
Introducere
Topicul temei este jocul “Among us”. Pentru această temă se cere o implementare simplificată a unui model asemănător cu jocul cunoscut.
Cerința
TOATE modificările de cod se vor realiza
DOAR in fișierul
tema4.c. Modificarea oricărui alt fișier nu va fi luata in considerare.
Urmăriți indicațiile din fișierul tema4.c si completați funcțiile notate cu TODO. In fișierul tema4.c se pot implementa si funcții adiționale.
Pentru implementarea temei trebuie înțelese următoarele 3 structuri prezente în “utils.h”:
Location:
Game:
name – șir de caractere care reprezintă numele jocului curent
killRange – întreg care reprezintă distanța maximă de la care un Impostor poate să omoare un alt jucător
numberOfCrewmates – întreg care reprezintă numărul de colegi de echipaj
crewmates – vector de referințe la structuri de tip Player care reprezintă colegii de echipaj
impostor – referința la structura de tip Player care reprezintă impostorul din joc
Player:
name – șir de caractere care reprezintă numele jucătorului
color – șir de caractere care reprezintă culoarea jucătorului
hat – șir de caractere care reprezintă pălăria jucătorului
alive – întreg care reprezintă dacă jucătorul este în viață sau nu
indexOfLocation – indicele din vectorul de locații care reprezintă locația curentă a jucătorului
numberOfLocations – numărul de locații în care se poate afla jucătorul
locations – vector de structuri de tip Location
playerRole – enum de tip PlayerRoles care reprezintă tipul de jucător
ability – referință la funcție de tipul void * task(void *) care reprezintă task-ul jucătorului curent
Rolurile jucătorilor sunt salvate în enum-ul playerRole. Valorile din enum sunt:
Rotator
Decoder
Invertor
Impostor
Task-urile pe care jucătorii trebuie să le facă sunt salvate în vectorul de referințe la funcții: void* (* Abilities[4])(void* x) = {RotateMatrix, DecodeString, InvertArray, KillPlayer};.
Valorile din playerRole corespund indicilor din vectorul de referințe la funcții.
Jocul constă în prezența unei structuri de tip Game în care sunt prezente setările jocului, vectorul de colegi de echipaj si impostorul. Fiecare jucător, inclusiv impostorul, este o structura de tipul Player si are date despre numele, culoarea si pălăria sa. Acesta mai conține si dacă jucătorul este sau nu în viață și traseul lui în joc (un vector de structuri de tip Location, un număr de locații pentru acel jucător care reprezintă lungimea vectorului de locații și un indice care reprezintă locația din vector în care se afla jucătorul acum). Pe lângă acestea, un jucător mai are un rol (Rotator, Decoder, Invertor sau Impostor) care îi definește rolul lui în joc și, prin urmare task-ul pe care îl are de făcut. Task-ul lui este salvat ca o referință la o funcție.
Fiecare jucător se mișcă circular prin vectorul de locații. Dacă un jucător are 3 locații, în următoarele 5 cicluri de joc se va mișca astfel:
0 -> 1 -> 2 -> 0 -> 1-> 2
Jocul se desfășoară în modul următor:
se citește de la input un joc si jucătorii lui
se inițializează jucătorii lui și se afișează datele importante despre joc la output
se calculează ciclurile jocului(rundele)
Jocul se desfășoară pe cicluri(runde). Un ciclu este reprezentat de următoarele acțiuni:
fiecare coleg de echipaj se mișcă la următoarea sa locație din vectorul de locații (jucătorii încep de la locația cu indicele 0 din vector și în primul ciclu se duc la locația 1 si așa mai departe)
fiecare coleg de echipaj își face task-ul, apelând câmpul ability, care este o referința la o funcție, apoi își afișează rezultatul task-ului său
urmează rândul impostorului să se miște la următoarea sa locație și să își facă task-ul adică să încerce să omoare un jucător