Responsabili:

• Emil Racec (2012)
• Octavian Rînciog (2010)

În urma parcurgerii acestui laborator studentul va fi capabil să:

• scrie programe C utilizând structuri condiţionale si de repetiţie

if…else este cea mai simplă instrucţiune condiţională. Poate fi folosită în mai multe forme:

if (condiţie) {
  // instrucţiuni
  //...
}

if (condiţie) {
  //instrucţiuni
  //...
} else {
  //alte instrucţiuni
  //...
}

if (condiţie1) {
  ...
} else if (condiţie2) {
  ...
}
  ...
else if (condiţieN) {
  ...
}

Instrucţiunea evaluează expresia condiţie şi execută instrucţiunile dintre acolade doar dacă rezultatul este nenul. În varianta cu else, pentru rezultat nul este executat blocul de instrucţiuni aflat după else.

În al treilea caz, sunt evaluate pe rând condiţiile şi este executat blocul corespunzător primei condiţii adevărate. Un exemplu de folosire este:

if (a == b) {
  printf( "Numerele sunt egale" );
} else if (a > b) {
  printf( "A este mai mare" );
}

switch este o instrucţiune menită să simplifice structurile condiţionale cu mai multe condiţii.

switch (expresie) {
  case constanta1:
    //instrucţiuni1
  case constanta2:
    //instrucţiuni2
  ...
  default:
    //instrucţiuni
}

Valoarea expresie este evaluată la un tip intreg, apoi această valoare este comparată cu fiecare constantă; este rulat blocul de instrucţiuni al valorii găsite. În caz ca numărul nu este egal cu nici una dintre constante, este executat blocul aflat după default.

int main() {
  char c;
  printf("Alegeţi o opţiune:\n\t[a] afişare\n\t[s] ştergere\n\t[e] ieşire\n");
  scanf("%c", &c);
  printf("Aţi ales: ");
 
  switch (c) {
    case 'a':
      printf("afişare");
      break;
 
    case 's':
      printf("ştergere");
      break;
 
    case 'e':
      printf("ieşire");
      break;
 
    default:
      printf("O opţiune inexistentă");
      break;
  }
  return 0;
}

int main() {
  int n, n2;
  printf("Introduceţi o valoare între 0 şi 5:");
  scanf("%d", &n);
  n2 = 1;
  switch (n) {
    case 5:
      n2 *= 2;
      /* fără break, continuă la următoarea instrucţiune */
    case 4:
      n2 *= 2;
    case 3:
      n2 *= 2;
    case 2:
      n2 *= 2;
    case 1:
      n2 *= 2;
    case 0:
      printf("2 la puterea %d este %d\n", n, n2);
      break;
 
    default:
      printf( "Valoare invalidă\n" );
  }
  return 0;
}

while execută un bloc de instrucţiuni atâta timp cât o anumită condiţie este adevărată. Forma generală a unui ciclu while este:

while (expresie) {
  // instrucţiuni
}

Câtă vreme expresie are o valoare nenulă, instrucţiunile din blocul de după while sunt executate. Expresia este reevaluată după fiecare ciclu. Un astfel de ciclu poate să se execute o dată, de mai multe ori sau niciodată, în funcţie de valoarea la care se evaluează expresia.

do … while este o instrucţiune repetitivă similara cu cea precedentă, singura diferenţa fiind că expresia este evaluată după executarea instrucţiunilor, nu înainte. Astfel, blocul va fi executat cel puţin o dată.

do {
  //instrucţiuni
} while (expresie);

for reprezintă o formă mai simplă de a scrie un while însotit de o expresie iniţiala şi de o expresie de incrementare. Forma sa este:

for (expresie1; expresie2; expresie3) {
  // instrucţiuni
}

Secvenţa de cod de mai sus este echivalentă cu:

expresie1
while (expresie2) {
  instrucţiuni
  expresie3
}

În cazul instrucţiunii for, oricare dintre cele 3 expresii poate lipsi. Lipsa expresiei condiţionale este echivalentă cu o buclă infinită, cum ar fi:

for ( ; ; ) {
  /* instrucţiunile de aici sunt intr-o buclă infinită */
}

Exemplul următor prezintă un ciclu cu funcţionalitate identică (tipărirea primelor 10 numere naturale), folosind cele 3 instrucţiuni repetitive:

int main() {
  short i;
  printf("Ciclu for\n");
 
  for (i = 1; i <= 10; i++) {
    printf("i=%d\n", i);
  }
 
  printf("Ciclu while\n");
  i = 1;
  while (i <= 10) {
    printf("i=%d\n", i);
    i++;
  }
 
  printf("Ciclu do while\n");
  i = 0;
  do {
    i++;
    printf("i=%d\n", i);
  } while(i < 10);
}

În exemplu nu am mai pus acolade la instrucţiunea executată de for. Pentru blocuri de o singură instrucţiune, nu este nevoie sa folosim acoladele.

break, pe lângă utilizarea descrisă la instrucţiunea switch, poate fi folosită pentru a ieşi forţat dintr-o instrucţiune de repetiţie. Secventa următoare este echivalentă cu cele de mai sus:

i = 0;
for( ; ; ) {
  i++;
  if (i > 10) {
    break; /* ieşire forţată din bucla */
  }
  printf( “i=%d\n”, i );
}

continue forţează terminarea iteraţiei curente a buclei si trecerea la iteraţia următoare. În cazul instrucţiunii for, acest lucru presupune executarea instrucţiunii de incrementare; apoi se evaluează condiţia de continuare a buclei. Exemplul următor demonstrează implementarea unei bucle infinite cu ajutorul instrucţiunii continue:

for (i = 0; i < 10; ) {
  if (i == 0) {
    continue;
  }
  i++;
}

return este instrucţiunea de terminare a funcţiei curente. Aceasta poate fi apelată in forma return; în cazul funcţiilor care returnează void şi în forma return rezultat; pentru funcţiile care întorc o valoare.

goto este o instrucţiune de salt a execuţiei. Instrucţiunea primeşte ca parametru o etichetă; următoarea instrucţiune executată după goto este cea de la eticheta dată.

int main() {
  goto et;	
  printf(“Asta nu apare la executie\n”);
 
et:
  printf(“Asta apare la rulare\n”);
  return 0;
}

1. Se citeşte de la tastatură un număr întreg si pozitiv N. Să se scrie un program care determină care număr cuprins intre 2 si N are suma divizorilor nebanali maximă (adică printre divizori nu sunt considerate numerele 1 si N). Dacă există mai multe asemenea numere se va afişa numai primul dintre ele.
   Exemplu

   N=100
   96 are suma divizorilor 155

2. De la tastatură se introduc mai multe numere întregi si pozitive, terminate printr-un număr negativ. După fiecare număr introdus, se va afişa lista divizorilor lui nebanali sau textul PRIM. La sfârşit se va afişa numărul de numere prime găsite.
   Exemplu

   35
   OUT: 5 7
   36
   OUT: 2 3 4 6 9 12 18
   17
   OUT: PRIM
   2
   OUT: PRIM
   12
   OUT: 2 3 4 6
   25
   OUT: 5
   53
   OUT: PRIM
   -4
   OUT: S-au găsit 3 numere prime.

3. Fie funcţia f:[u,v] − > [min,max],f(x) = a * x2 + b * x + c , în care a, b, c, u si v sunt date. Determinaţi min si max, apoi rezolvaţi ecuaţia f(x)=0 în mulţimea numerelor reale. Afişaţi doar rădăcinile din intervalul [u,v].
4. Scrieţi un program care să convertească numere din baza 2 în baza 10 şi invers. Numerele se introduc de la tastatură până la intâlnirea unui număr negativ. Pentru fiecare număr introdus, se va afişa pe o linie rezultatul.
5. Scrieţi un program care verifică dacă un număr citit de la tastatură este palindrom. Un număr se consideră palindrom dacă citit invers este identic cu numărul iniţial.
6. De la tastatură se introduc N(fiind dat şi el de la tastatură) numere citite pe rând. Găsiţi cel mai mare divizor comun al acestor N numere, fără a folosi vectori.

• C - Control Statements