Laborator 02 - Operații I/O simple

• Video Operații IO

• TLPI - Chapter 4, File I/O: The Universal I/O model
• WSP4 - Chapter 2, Using the Windows File System

Fișierul este una dintre abstractizările fundamentale în domeniul sistemelor de operare; cealaltă abstractizare este procesul. Dacă procesul abstractizează execuția unei anumite sarcini pe procesor, fișierul abstractizează informația persistentă a unui sistem de operare. Un fișier este folosit pentru a stoca informațiile necesare funcționării sistemului de operare și interacțiunii cu utilizatorul.

Un sistem de fișiere este un mod de organizare a fișierelor și prezentare a acestora utilizatorului. Din punctul de vedere al utilizatorului, un sistem de fișiere are o structură ierarhică de fișiere și directoare, începând cu un director rădăcină. Localizarea unei intrări (fișier sau director) se realizează cu ajutorul unei căi în care sunt prezentate toate intrările de până atunci. Astfel, pentru calea /usr/local/file.txt directorul rădăcină '/' are un subdirector usr care include subdirectorul local ce conține un fișier file.txt.

Fiecare fișier are asociat, așadar, un nume cu ajutorul căruia se face identificarea, un set de drepturi de acces și zone conținând informația utilă.

Sistemele de fișiere suportate de sistemele de operare de tip Unix și Windows sunt ierarhice. Sistemele Linux/Unix sunt case-sensitive (Data este diferit de data), iar sistemele Windows sunt case-insensitive.

Ierarhia sistemului de fișiere Unix are un singur director cunoscut sub numele de root și notat '/', prin care se localizează orice fișier (a nu se confunda cu directorul /root, care este home-ul utilizatorului privilegiat, root). Notația Unix pentru căile fișierelor este un șir de nume de directoare despărțite prin '/', urmat de numele fișierului. Există și căi relative la directorul curent '.' sau la directorul părinte '..'.

În Unix nu se face nicio deosebire între fișierele aflate pe partițiile discului local, pe CD sau pe o mașină din rețea. Toate aceste fișiere vor face parte din ierarhia unică a directorului root. Acest lucru se realizează prin montare: sistemele de fișiere vor fi montate într-unul dintre directoarele sistemului de fișiere rădăcină.

În Windows există mai multe ierarhii, câte una pentru fiecare partiție și pentru fiecare loc din rețea. Spre deosebire de Unix, delimitatorul între numele directoarelor dintr-o cale este '\', și pentru căile absolute trebuie specificat numele ierarhiei în forma C:\, E:\ sau \\FILESERVER\myFile (pentru rețea). Ca și Unix, Windows folosește '.' pentru directorul curent și '..' pentru directorul părinte.

În Unix, un descriptor de fișier este un întreg care indexează o tabelă cu pointeri spre structuri care descriu fișierele deschise de un proces. În cazul în care un program rulează într-un shell Unix, procesul părinte (shell-ul) deschide pentru procesul copil (programul respectiv) 3 fișiere standard având descriptori de fișiere cu valori speciale:

• standard input (0) - citirea de la intrarea standard (tastatură)
• standard output (1) - afișarea la ieşirea standard (consolă)
• standard error (2) - afișarea la ieşirea standard de eroare (consolă)

În Windows, noțiunea de bază pentru managementul fișierelor este handle-ul, o valoare din care se obține un pointer spre o structură descriptivă a fișierului. Aceleași 3 fișiere standard sunt deschise de fiecare proces.

În continuare, pentru descrierea comportamentului operațiilor de intrare-ieșire pe Windows, s-a ales ca toate apelurile să facă parte din API-ul Win32, care este cel mai aproape de kernelul Windows. Sistemul oferă ca alternativă apeluri standard (POSIX, de exemplu, compatibile între Windows și Linux), dar acestea se implementează în Windows prin apelurile Win32 și formează un nivel de abstractizare aflat mai departe de kernel.

Un fișier are asociat cursorul de fișier (file pointer) care indică poziția curentă în cadrul fișierului. Cursorul de fișier este un întreg care reprezintă deplasamentul (offset-ul) față de începutul fișierului.

Pentru a crea o paralelă între operațiile cu fișiere de pe Linux și Windows, vă punem la dispoziție tabelul de mai jos unde sunt descrise diverse funcționalități împreună cu apelurile de sistem care le implementează.

Pentru deschiderea/crearea unui fișier se folosește funcția open.

int open(const char *pathname, int flags);               /* deschidere */
int open(const char *pathname, int flags, mode_t mode);  /* creare */

Pentru crearea de fișiere se poate utiliza și creat:

int creat(const char *pathname, mode_t mode);

Funcția este echivalentă cu apelul open unde flag-ul O_CREAT e setat și fișierul nu există deja:

open(pathname, O_WRONLY | O_CREAT | O_TRUNC, mode);

Închiderea de fișiere se realizează cu close:

int close(int fd)

O greșeală frecventă de programare este neverificarea codului de eroare întors la close, pentru că se poate întâmpla ca o eroare la scriere (EIO) să fie întoarsă utilizatorului abia la close.

Ștergerea efectivă a unui fișier de pe disk se realizează cu funcția unlink:

int unlink(const char *pathname);

Dacă, spre exemplu, dorim să deschidem fișierul in.txt pentru citire și scriere, cu eventuala creare a acestuia, iar fișierul out.txt pentru scriere, cu trunchiere putem folosi următoarea secvență de cod:

io-01.c

#include <sys/types.h>	/* open */
#include <sys/stat.h>	/* open */
#include <fcntl.h>	/* O_RDWR, O_CREAT, O_TRUNC, O_WRONLY */
#include <unistd.h>	/* close */
 
#include "utils.h"
 
int main(void)
{
	int rc;
	int fd1, fd2;
 
	fd1 = open("in.txt", O_RDWR | O_CREAT, 0644);
	DIE(fd1 < 0, "open in.txt");
 
	/* will fail if out.txt does not exist */
	fd2 = open("out.txt", O_WRONLY | O_TRUNC);
	DIE(fd2 < 0, "open out.txt");
 
	rc = close(fd1);
        DIE(rc < 0, "close fd1");
 
        rc = close(fd2);
        DIE(rc < 0, "close fd2");
 
	return 0;
}

Atenție! O greșeală frecventă este omiterea drepturilor de creare a fișierului (0644 în exemplul de mai sus) când se apelează open cu flag-ul O_CREAT setat.

Funcția read e folosită pentru citirea din fișier a maxim count octeți:

ssize_t read(int fd, void *buf, size_t count);

Funcția read întoarce numărul de octeți efectiv citiți, cel mult count. Valoarea minimă este de 1 octet, iar când se ajunge la sfârșitul de fișier se va întoarce 0.

Funcția write e folosită pentru scrierea în fișier a maxim count octeți:

ssize_t write(int fd, const void *buf, size_t count);

Valoarea întoarsă este numărul de octeți ce au fost efectiv scriși, cel mult count. În mod implicit nu se garantează că la revenirea din write scrierea în fișier s-a terminat. Pentru a forța actualizarea se poate folosi fsync sau fișierul se poate deschide folosind flagul O_FSYNC, caz în care se garantează că după fiecare write fișierul a fost actualizat.

Observație 1: Pentru read/write există versiunile pread/pwrite, care permit specificarea unui offset în fișier de la care să se efectueaze operația de citire/scriere. (De asemenea, există și versiunile pread64/pwrite64 care folosesc offset-uri de 64 de biți - pentru a putea specifica offset-uri mai mari decât 4GB).

Observație 2: Asa cum s-a specificat mai sus, functiile read/write nu garateaza citirea/scrierea a count bytes. Pot exista mai multe motive pentru care se observa acest comportament.

• Apelul read nu citeste 'count' bytes cand:
  • continutul sursei(fisierul) este mai mic de count bytes
  • este intrerupt de semnale. (exceptie uninterruptible sleep*). Mai multe informatii la https://stackoverflow.com/questions/28501133/does-the-linux-system-call-readfd-buf-count-return-less-than-count-when-fd-i
• Apelul write nu scrie 'count' bytes cand:
  • este intrerupt de semnale
  • spatiu insufiecent pe disc, la depasirea pragului RLIMIT_FSIZE. Mai multe informatii. https://www.gnu.org/software/libc/manual/html_node/Limits-on-Resources.html.

Astfel pentru a garanta citirea/scrierea a intregului numarului de bytes dorit, se recomanda folosirea apelurilor repetitiv(intr-o bucla).

Funcția lseek permite mutarea cursorului unui fișier la o poziție absolută sau relativă.

 off_t lseek(int fd, off_t offset, int whence)

Parametrul whence reprezintă poziția relativă de la care se face deplasarea:

• SEEK_SET - față de poziția de început
• SEEK_CUR - față de poziția curentă
• SEEK_END - față de poziția de sfârșit

Observație lseek permite și poziționări după sfârșitul fișierului. Scrierile care se fac în astfel de zone nu se pierd, ceea ce se obține fiind un fișier cu goluri, o zonă care este sărită - nu este alocată pe disc.

Pentru această funcție există și o versiune lseek64 la care offset-ul este pe 64 de biți.

Pe lângă trunchierea la 0 care se poate face prin apelul open cu flag-ul O_TRUNC, se poate specifica trunchierea unui fișier la o dimensiune specificată, prin apelurile de sistem ftruncate și truncate:

int ftruncate(int fd, off_t length);         
int truncate(const char *path, off_t length);

În cazul ftruncate, parametrul fd este file descriptorul obținut cu un apel open, care a asigurat drept de scriere. În cazul truncate, fișierul reprezentat prin path trebuie să aibă drept de scriere.

io-2.c

#include <stdio.h>
#include <string.h>
#include <stdlib.h>
 
#include <sys/types.h>	/* open */
#include <sys/stat.h>	/* open */
#include <fcntl.h>	/* O_CREAT, O_RDONLY */
#include <unistd.h>	/* close, lseek, read, write */
 
#include "utils.h"
 
/* Print the last 100 bytes from a file */
 
int main (void)
{
	int fd, rc;
	char *buf;
	ssize_t bytes_read;
 
	/* alocate space for the read buffer */
	buf = malloc(101);
	DIE(buf == NULL, "malloc");
 
	/* open file */
	fd = open("file.txt", O_RDONLY);
	DIE(fd < 0, "open");
 
	/* set file pointer at 100 characters
	 _before_ the end of the file */
	rc = lseek(fd, -100, SEEK_END);
	DIE(rc < 0, "lseek");
 
	/* read the last 100 characthers */
	bytes_read = read(fd, buf, 100);
	DIE(bytes_read < 0, "read");
 
	/* set '\0' at end of buffer for printing purposes*/
	buf[bytes_read] = '\0';
 
	printf("the last %ld bytes: \n%s\n", bytes_read, buf);
 
	/* close file */
	rc = close(fd);
	DIE(rc < 0, "close");
 
	/* cleanup */
	free(buf);
 
	return 0;
}

În Linux redirectările se realizează cu ajutorul funcțiilor de duplicare a descriptorilor de fișiere dup si dup2.

int dup(int oldfd);
int dup2(int oldfd, int newfd);

* dup

• crează o copie a unui file descriptor.
• utilizează cel mai mic număr de descriptor neutilizat.
• dacă apelul reușește, vechiul și noul file descriptor pot fi folosiți, ei partajând file offset și file status flags.

* dup2

• asemănător dup, dar în loc să se aleagă cel mai mic descriptor, acesta utilizează new_fd specificat.
• dacă new_fd este deja folosit, acesta este mai întâi închis înainte de a fi reutilizat.
• dacă old_fd nu este valid, apelul eșueaza iar new_fd nu este închis.

De exemplu, pentru redirectarea ieșirii în fișierul output.txt, sunt necesare două linii de cod:

fd = open("output.txt", O_RDWR|O_CREAT|O_TRUNC, 0600);
dup2(fd, STDOUT_FILENO);

Imaginea de mai jos prezintă utilizarea dup și dup2 în diferite situații pentru o înțelegere mai bună:

Funcția fcntl permite efectuarea unor operații speciale asupra descriptorilor de fișier.

int fcntl(int fd, int cmd);
int fcntl(int fd, int cmd, long arg);
int fcntl(int fd, int cmd, struct flock *lock);

Pentru a crea un handle asociat cu un fișier, director sau altă resursă abstractizată sub forma unui fișier (port COM, pipe, modem etc.) se folosește funcția CreateFile. Funcția se ocupă atât de crearea, cât și de deschiderea unui fișier (și întoarce în ambele cazuri un handle asociat cu fișierul):

HANDLE CreateFile(
   LPCTSTR lpFileName,
   DWORD dwDesiredAccess,
   DWORD dwShareMode,
   LPSECURITY_ATTRIBUTES lpSecAttributes,
   DWORD dwCreationDisposition,
   DWORD dwFlagsAndAttributes,
   HANDLE hTemplateFile
);

 handle1 = CreateFile(
     "out.txt",
     GENERIC_READ,	   /* access mode */
     FILE_SHARE_READ,	   /* sharing option */
     NULL,		   /* security attributes */
     OPEN_EXISTING,	   /* open only if it exists */
     FILE_ATTRIBUTE_NORMAL,/* file attributes */
     NULL
);	

Atenție! Explicațiile complete se găsesc pe pagina de manual pentru CreateFile. În continuare vom prezenta cele mai importante proprietăți.

Drepturile de acces cerute la deschiderea fișierului sunt specificate în dwDesiredAccess:

• GENERIC_WRITE
• GENERIC_READ

Lista completă aici

Parametrul dwCreationDisposition precizează modul în care apelul acționează în cazul în care fișierul există sau nu; poate avea valori de forma:

• CREATE_ALWAYS - creează un fișier nou; dacă fișierul există, apelul îl suprascrie, ștergând atributele existente;
• CREATE_NEW - creează un fișier nou; apelul eșuează dacă fișierul există deja;
• OPEN_ALWAYS - deschide fișierul, dacă acesta există; altfel, se comportă ca și CREATE_NEW;
• OPEN_EXISTING - deschide fișierul; dacă nu există, apelul eșuează;
• TRUNCATE_EXISTING - deschide fișierul (cu drept de acces GENERIC_WRITE) și îl trunchiază la dimensiunea zero; dacă fișierul nu există, apelul eșuează.

Dacă fișierul există deja și dwCreationDisposition este CREATE_ALWAYS sau OPEN_ALWAYS, apelul NU eșuează, dar GetLastError returnează ERROR_ALREADY_EXISTS.

Pentru copierea și mutarea fișierelor există apelurile CopyFile, MoveFile și ReplaceFile. Un exemplu de schimbare a atributelor găsiți aici.

Când fișierul nu mai este folosit, fișierul este închis cu apelul generic pentru orice tip de handle-uri CloseHandle

BOOL CloseHandle(HANDLE hObject);

Ștergerea se face prin închiderea fișierului și folosirea apelului de sistem DeleteFile

CloseHandle(hFile);
DeleteFile("myfile.txt");

unde DeleteFile are signatura

BOOL DeleteFile(LPCTSTR lpFileName);

ReadFile operează asupra unui fișier care are drepturi de acces cel puțin pentru citire, copiind un număr de octeți (începând cu poziția curentă a cursorului de fișier) într-un buffer și întoarce într-o variabilă numărul de octeți citiți.

BOOL ReadFile(
      HANDLE hFile,
      LPVOID lpBuffer,
      DWORD nNumberOfBytesToRead,
      LPDWORD lpNumberOfBytesRead,
      LPOVERLAPPED lpOverlapped
);

bRet = ReadFile(
   hFile,        /* open file handle */
   lpBuffer,     /* where to put data */
   dwBytesToRead,/* number of bytes to read */
   &dwBytesRead, /* number of bytes that were read */
   NULL          /* no overlapped structure */
);

ReadFile primește un handle de fișier hFile, creat anterior cu drepturi cel puțin de citire. Rezultatul citirii este copiat în lpBuffer, iar numărul de octeți efectiv citiți este întors în variabila pointată de lpNumberOfBytesRead. Numărul de octeți efectiv citiți poate fi mai mic decât numărul de octeți care se doresc a fi citiți - nNumberOfBytesToRead.

În mod normal, după acest apel, cursorul de fișier este actualizat cu numărul de octeți citiți. Singura excepție este cazul în care fișierul este deschis pentru operații de I/O de tip OVERLAPPED - asincrone, caz în care conceptul de cursor de fișier nu mai este folositor (și deci nu mai este actualizat). Mai multe detalii despre operațiile asincrone în Laborator 10 - Operatii IO avansate - Windows.

ReadFile returnează o valoare diferită de zero în caz de succes, și zero altfel. Dacă se returnează o valoare diferită de zero, dar numărul de octeți citiți este zero, atunci s-a ajuns la sfârșitul de fișier.

Apelul WriteFile copiază în mod sincron sau asincron un număr specificat de octeți dintr-un buffer în conținutul unui fișier și returnează într-o variabilă numărul efectiv de octeți copiați. Scrierea în fișier se face în general începând din poziția curentă a cursorului și după terminarea operației, poziția cursorului fișierului este actualizată (rămân valabile observațiile anterioare despre operații OVERLAPPED).

BOOL WriteFile(
      HANDLE hFile,
      LPCVOID lpBuffer,
      DWORD nNumberOfBytesToWrite,
      LPDWORD lpNumberOfBytesWritten,
      LPOVERLAPPED lpOverlapped
);

bRet = WriteFile( 
   hFile,          /* open file handle */
   lpBuffer,       /* start of data to write */
   dwBytesToWrite, /* number of bytes to write */
   &dwBytesWritten,/* number of bytes that were written */
   NULL            /* no overlapped structure */
);

Handle-ul de fișier în care se scrie hFile [in] trebuie să fi fost creat cu drepturi de acces GENERIC_WRITE. Parametrii WriteFile au aceleași semnificații cu parametrii ReadFile, adaptate pentru operații de scriere.

Fiecare fișier deschis are asociat un cursor (memorat pe 64 de biți) care reprezintă poziția curentă de citire/scriere. Un proces poziționează cursorul la un offset specificat cu SetFilePointer:

DWORD SetFilePointer(
         HANDLE hFile,
         LONG lDistanceToMove,
         PLONG lpDistanceToMoveHigh,
         DWORD dwMoveMethod
);

/* Example: How to get current position */
currentPos = SetFilePointer( 
               myFileHandle,
               0,           /* offset 0 */
               NULL,        /* no 64bytes offset */
               FILE_CURRENT 
);

Deplasarea se face asupra unui fișier reprezentat prin handle-ul hFile deschis în prealabil, creat cu unul din drepturile de acces GENERIC_READ sau GENERIC_WRITE. O valoare pozitivă înseamnă o deplasare înainte, iar una negativă, înapoi.

Numărul de octeți cu care se mută cursorul este specificat de lDistanceToMove [in] și lpDistanceToMoveHigh; cele două câmpuri de 32 de biți formează o valoare de 64 de biți. Uzual cel de-al doilea câmp este NULL.

Parametrul dwMoveMethod specifică punctul de start pentru mutarea cursorului, și poate avea una dintre valorile:

• FILE_BEGIN - punctul de start este începutul fișierului; lDistanceToMove este considerat unsigned
• FILE_CURRENT - punctul de start este valoarea curentă a cursorului
• FILE_END - punctul de start este valoarea curentă a sfârșitului de fișier

Apelul returnează noua valoare a cursorului, dacă lpDistanceToMoveHigh este NULL; altfel, se returnează jumătatea low a valorii, jumătatea high luând locul lpDistanceToMoveHigh.

Varianta extinsă SetFilePointerEx a apelului SetFilePointer memorează valoarea cursorului într-un singur câmp, în loc de două câmpuri separate, apelul extins făcând lucrul cu valorile cursorului mai ușor.

Un fișier poate fi trunchiat sau extins folosind apelul SetEndOfFile, care face poziția sfârșitului de fișier EOF egală cu poziția curentă a cursorului fișierului. În cazul extinderii fișierului peste limita sa, conținutul adăugat este nedefinit.

 BOOL SetEndOfFile(HANDLE hFile);

win_io.c

#include <stdio.h>
#include <string.h>
#include <stdlib.h>
#include <windows.h>
 
#include "utils.h"
 
#define BUF_SIZE	100
 
int main (void)
{
	HANDLE hFile;
	DWORD dwBytesRead, dwPos, dwBytesToRead = BUF_SIZE, dwRet;
	BOOL bRet;
	CHAR outBuffer[BUF_SIZE+1];
 
	/* deschidem fisierul */
	hFile = CreateFile(
			"file.txt",
			GENERIC_READ,
			FILE_SHARE_READ,
			NULL,	/* no security attributes */
			OPEN_EXISTING,
			FILE_ATTRIBUTE_NORMAL,
			NULL	/* no pattern */
		);
	DIE(hFile == INVALID_HANDLE_VALUE, "CreateFile");
 
	/* set file pointer at 100 bytes
	_before_ the end of file */
	dwPos = SetFilePointer(
			hFile,
			-100,
			NULL,	/* used only for offsets on 64bytes */
			FILE_END
	);
	DIE(dwPos == INVALID_SET_FILE_POINTER, "SetFilePointer");
 
	/* read last 100 bytes into buffer */
	dwRet = ReadFile(
			hFile,
			outBuffer,
			dwBytesToRead,
			&dwBytesRead,
			NULL);	/* do nothing asynchronous */
	DIE(dwRet == FALSE, "ReadFile");
 
	/* print buffer */
	outBuffer[dwBytesRead] = '\0';
	printf("last %ld bytes: \n%s\n", dwBytesRead, outBuffer);
	fflush(stdout);
 
	/* close file */
	bRet = CloseHandle (hFile);
	DIE(bRet == FALSE, "CloseHandle");
 
	return 0;
}

git stash
git pull origin master
git stash pop

Observații: Pentru a vă ajuta la implementarea exercițiilor din laborator, în directorul utils din arhivă există un fișier utils.h cu funcții utile.

Stagii pe bune este o platformă de internshipuri care vrea să ușureze și să uniformizeze procesul prin care puteți aplica la companii din România (București, Iași, Cluj și Timișoara). Facultatea de Automatică și Calculatoare are un parteneriat cu Stagii pe bune și vă încurajăm să le folosiți platforma pentru a aplica la internshipuri!

Stagii pe bune organizează și evenimente de prezentare a celor mai mari companii din România. Pentru a fi la curent cu acestea, urmăriți și anunțurile postate de Stagii pe bune pe Facebook.

Intrați în directorul 1-redirect și urmăriți conținutul fișierului redirect.c.

Compilați fișierul (folosiți make). Rulați programul obținut folosind comanda ./redirect.

Deschideți alt terminal și rulați comanda:

 watch -d lsof -p $(pidof redirect) 

lsof este un utilitar care afișează informații despre fișierele deschise (ce fișiere sunt deschise în sistem, ce fișiere a deschis un anumit user etc). Căutați în manual (man 8 lsof) pentru a identifica semnificația coloanei FD și a coloanei TYPE.

Folosiți comanda ENTER pentru a continua programul. În paralel urmăriți cum se modifică tabela de file-descriptori.

În cod, observați parametrii cu care s-a realizat redirectarea cu ajutorul funcțieidup2 (dup2(fd2, STDERR_FILENO)). Observați ce se întamplă dacă parametrii sunt în ordine inversă.

• revedeți secțiunea de redirectări

Intrați în directorul 2-lseek și urmăriți codul sursă din lseek.c. Ce valoare va întoarce al doilea apel al funcției lseek? Decomentați linia de afișare, compilați și rulați pentru verificare.

Sursa închide doar file descriptorul fd1. Este nevoie să se închidă și file descriptorul fd2? De ce?

Intrați în directorul 3-mcat.

Completați fișierul astfel încât programul rezultat mcat să aibă funcționalitate similară cu a utilitarului cat (urmăriți comentariile cu TODO 1)

Programul mcat va primi ca argument în linia de comandă numele unui fișier al cărui conținut îl va afișa la ieșirea standard. Nu aveți voie să citiți tot fișierul în memorie. Puteți citi doar bucăți de dimensiune maximum BUFSIZE.

Verificați codul de eroare întors de apelurile de sistem. Puteți folosi macro-ul DIE. Revedeți secțiunile Crearea, deschiderea și închiderea fișierelor și Scrierea și citirea fișierelor.

Testați cu o comandă de genul:

./mcat Makefile 

Extindeți funcționalitatea astfel încât output-ul să fie redirectat într-un fișier primit ca al doilea argument - funcționalitate similară cu a utilitarului cp. (urmăriți comentariile cu TODO 2)

Revedeți secțiunea de redirectări.

Testați funcționalitatea:

./mcat Makefile out ; ./mcat out 

Inițializați fișierul /dev/nasty:

sudo apt-get install linux-modules-$(uname -r) linux-headers-$(uname -r)
./set_nasty.sh

Încercați funcționalitatea de copiere pe fișierul /dev/nasty:

./mcat /dev/nasty
./mcat /dev/nasty out ; ./mcat out 

Dacă apar diferențe, fiți atenți la ce întorc funcțiile read și write (eventual afișați aceste valori) și reparați problema.

Testați scrierea cu:

./mcat Makefile /dev/nasty ; cat /dev/nasty

Deschideți folderul win din arhiva laboratorului 2 și intrați în proiectul 1-cat, iar apoi urmăriți sursa cat.c

Compilați și testați executabilul cat.exe folosind command prompt-ul de Visual Studio: Tools → Visual Studio Command Prompt, sau folosind Makefile-ul.

Exercițiul are ca scop realizarea unui utilitar care:

• Pentru un fișier dat, îi calculează CRC-ul și îl salvează într-un fișier de output.
• Pentru două fișiere date (în acest caz, de CRC), le compară și determină dacă sunt identice.

Deschideți fișierul crc.c din proiectul 2-crc și completați funcția GenerateCrc.

Funcția primește ca prim argument fișierul pentru care trebuie calculat CRC-ul, iar ca al doilea argument fișierul în care se salvează CRC-ul. Algoritmul apelează iterativ funcția update_crc pentru bucăți de BUFSIZE = 512 bytes din fișierul de input. La ultima bucată se va face padding.

Revedeți secțiunile Crearea, deschiderea și închiderea fișierelor, cât și Citirea și scrierea fișierelor.

Urmăriți comentariile cu TODO 1. Pentru testare folosiți-vă de fișierele din directorul tests. Pentru a compara două fișiere, puteți folosi utilitarul comp astfel:

PS C:...> .\crc.exe -g tests\test_in\test1.in crc1.out
PS C:...> comp.exe crc1.out tests\test_out\test1.out

Odată calculat fișierul cu CRC, vrem să vedem dacă două fișiere de CRC sunt egale. Extindeți funcționalitatea programului anterior astfel încât să compare 2 fișiere. Vom lucra în funcția CompareFiles.

Inițial comparați dimensiunile fișierelor astfel:

• Completați funcția GetSize pentru calcularea dimensiunii unui fișier, urmărind comentariile din TODO 2
• Folosiți doar funcția SetFilePointer

Dacă dimensiunile sunt egale, comparați cele 2 fișiere bucată cu bucată. Funcția trebuie să compare corect cele două fișiere, indiferent de dimensiunea acestora. Nu citiți tot fișierul în memorie, ci câte CHUNKSIZE = 32 bytes o dată. Pentru aceasta, va trebui să implementați funcția ReadChunk, urmand indicațiile de la TODO 3. Apoi, urmăriți comentariile marcate cu TODO 4.

Intrați în directorul 4-trouble. Compilați și rulați programul trouble.

Programul ar trebui să afișeze în fișierul tmp1.txt mesajul din msg. Afișați fișierul tmp1.txt.

Ce observați? Identificați și remediați problema. Revedeți secțiunea: Crearea, deschiderea și închiderea fișierelor.

Vrem să ne asigurăm că doar o instanță a unui program rulează la un moment dat. Pentru asta se creează un fișier temporar pe care se încearcă obținerea unui lock folosind apelul flock.

Intrați în directorul 5-singular și completați sursa singular.c (urmăriți comentariile cu TODO ).

Testați rulând executabilul din două terminale diferite, sau cu comanda:

./singular & sleep 3 ; ./singular

Găsiți o metodă prin care ne putem asigura că programul nostru are doar o singură instanță, folosind mai puține apeluri de sistem.

Utilitar echivalent cu ls -a -R.

Deschideți din arhiva laboratorului 2 proiectul 3-ls. Completați fișierul ls.c pentru ca programul ls.exe să se comporte ca utilitarul ls.

Afișarea fișierelor dintr-un director se face în doi pași:

• se obține un handle la o primă intrare din lista de fișiere a directorului cu funcția: FindFirstFile
• se iterează această listă folosind funcția: FindNextFile

Pentru rezolvare, urmăriți comentariile marcate cu TODO 1. Ca să afișați detaliile cu o spațiere consecventă, folosiți funcția PrintPadding definită în schelet, iar pentru testare, folosiți dintr-un prompt Visual Studio:

ls.exe ..

Pentru fișiere afișați numele, dimensiunea și data la care au fost modificate ultima oară. Pentru directoare afișați numele și un indicator de director (ex: <DIR> nume ).

Atributele unui fișier sunt definite într-o structură de forma: WIN32_FIND_DATA. Pentru a verifica dacă un fișier e director, trebuie să aibă bitul “FILE_ATTRIBUTE_DIRECTORY” din câmpul “dwFileAttributes” ( vezi File Attributes).

• Urmăriți comentariile marcate cu TODO 2.
• Pentru a afișa detaliile cu o spațiere consecventă, folosiți funcția PrintPadding definită în schelet.

Realizați parcurgerea recursivă a directoarelor prin apelarea recursivă a funcției ListFile.

Pentru rezolvare, urmăriți comentariile marcate cu TODO 3. Aveți grijă să concatenați numele noului director la calea deja existentă.

Deschideți din arhiva laboratorului 2 proiectul 4-trouble. Programul ar trebui să creeze un fișier cu mesajul “Testing 123”.

Compilați și rulați programul trouble. Identificați și remediați problema.

Revedeți secțiunea: Crearea, deschiderea și închiderea fișierelor.

• Operații cu fișiere în Python
• Studiați exemplele din arhivă, citiți documentația și observați diferențele între API-uri

1. Low level I/O (info libc “Low-Level I/O”)
2. Duplicating descriptors (info libc “Duplicating Descriptors”)
3. Low level I/O (Advanced Linux Programming)
4. File management functions