Table of Contents

Light Follower Robot - Bloțiu Mihnea-Andrei - 333CA

Demo Proiect

Introducere

Ideea principală

:!: Proiectul constă în realizarea unui robot ce are scopul de a urmări o sursă de lumină ținând cont de intensitatea, poziția și direcția de propagare a acesteia.

Motivație

Dorința pentru implementarea acestui proiect a apărut acum mulți ani când am participat la un curs de testare/vizualizare a unor roboți realizați de către persoane pasionate de acest domeniu. Mereu am fost interesat și de modalitatea prin care aceștia au realizat roboții. Curiozitatea mea a crescut, iar aceasta fost o oportunitate perfectă pentru a vedea și partea implementării hardware și respectiv software aflată înaintea celei sesizate de mine în trecut.

Descriere generală

Explicarea detaliată a proiectului

Laboratoare utilizate în dezvoltarea proiectului

În realizarea proiectului au fost utilizate noțiuni din cel puțin trei laboratoare prezentate la materia de Proiectarea cu Microprocesoare precum:

Schema bloc a proiectului

:!: O privire de ansamblu asupra proiectului menționat anterior poate fi compactată în următoarea imagine ce vorbește de la sine:

Hardware Design

Piese utilizate pentru realizarea proiectului

:!: Următoarele piese au fost utilizate pentru realizarea integrală a proiectului:

Pași dezvoltare Hardware

:!: Rezultatele obținute pe parcursul dezvoltării hardware a proiectului vor fi prezentate succesiv în următorul tabel:

Etapă Dovadă foto
Șasiu inițial
Motoare montate
Motoare + roți montate
Montat Senzori LDR
Montat Arduino + L293D
Montat LCD
Varianta Finala

Software Design

Prezentarea uneltelor folosite

Prezentarea software-ului implementat

:!: Proiectul curent este împărțit în două secțiuni principale ce vor fi descrise separat în cele ce urmează:

Afișarea diferenței de potențial de la bornele bateriei de 9V pe LCD

:!: Pentru realizarea acestui obiectiv s-au realizat următorii pași:

Algoritmul PID pentru controlul robotului pe baza valorilor transmise de senzori

:!: Pentru realizarea acestui obiectiv s-au realizat următorii pași:

Rezultate Obţinute

:!: Din punctul meu de vedere, următoarele au fost câteva rezultate personale obținute în urma finalizării proiectului

Concluzii - Dificultăți întâmpinate și îmbunătățiri posibile

:!: Următoarea listă reprezintă câteva problemele cu care eu m-am întâlnit de-a lungul realizării proiectului și cum le-am soluționat. De asemenea, voi încerca să menționez și câteva îmbunătățiri pe care doresc să le aduc cât de curând:

Download

Codul sursă comentat în Arduino IDE, schema și pozele de mai sus pot fi găsite în următoarea arhivă: pm-blotiu-mihnea-andrei-333ca-2023.rar

Bibliografie/Resurse

Resurse documentație

:!: Următoarele resurse au fost utilizate pentru scrierea documentației pe pagina curentă:

Documentație Wiki OCW
Tool pentru realizarea schemei bloc

Resurse hardware și/sau software

:!: Următoarele resurse au fost utilizate pentru inspirație hardware/software:

Tutorial pentru măsurarea diferenței de potențial la bornele bateriei de 9V
Tutorial pentru realizarea unui algoritm PID pentru un robot maze
Tutorial pentru algoritmul PID în general
Tutorial pentru montarea pieselor robotului
Datasheet ATMega328P
Documentație bibliotecă LiquidCrystal_I2C
Documentație bibliotecă AFMotor

Export to PDF