Autor: Florea Andrei-Bogdan
Grupa: 336CC
Jocul constă în repetarea unei secvențe de direcții (stânga, dreapta, sus, jos) de către utilizator, prin gesturi.
Dificultatea crește pe măsură ce secvențele sunt reproduse corect.
Pe un ecran LCD sunt afișate informații utile, precum viețile rămase sau timpul disponibil în cadrul rundei curente. Poate fi accesat și afișat și un leaderboard cu cele mai bune scoruri obținute de-a lungul timpului, scoruri preluate de pe un modul de card SD.
Ideea de la care am pornit a fost folosirea unui senzor de gesturi, pentru că mi se pare un mod interesant de interacționare.
Inițial, pe ecran apare un meniu prin care se poate selecta începerea unui joc în modul singleplayer, multiplayer sau afișarea leaderboard-ului.
Dacă se alege începerea unui joc singleplayer, se începe cu prima rundă: o singură direcție este redată pe matricea de led-uri și jucătorul are la dispoziție 10 secunde să realizeze gestul corespunzător.
Dacă a reprodus corect, jocul se continuă, la runda următoare jucătorul având de reprodus o secvență mai lungă, într-un timp mai mare. Dacă a reprodus greșit secvența, jucătorul pierde o viață din cele 3 afișate pe ecran.
Jocul se încheie atunci când cele 3 vieți sunt epuizate sau când timpul rundei a expirat, iar scorul este salvat pe cardul SD dacă este suficient de bun.
Dacă se alege începerea unui joc multiplayer, din nou, vor fi runde care cresc în dificultate. Spre deosebire de varianta singleplayer, unde secvența era generată aleator, în varianta multiplayer, un jucător va crea secvența, urmând ca celălalt să o memoreze și să o reproducă. Rolurile se inversează în cadrul aceleiași runde.
Primul jucător care nu poate reproduce secvența celuilalt pierde.
Dacă din meniul principal este selectată afișarea leaderboard-ului, vor apărea pe ecran cele mai bune scoruri obținute de-a lungul timpului în modul de joc singleplayer, cu posibilitatea de scrolling cu ajutorul a două butoane.
Deși au apărut mai multe situații neprevăzute (bibliotecile uzuale nu se încadrau în memorie împreună, așa că am fost nevoit să folosesc una lightweight pentru microSD, senzorul de gesturi începuse după câteva zile să indice un gest atunci când nu era cazul, am rezolvat editând biblioteca sa), cred că în final m-am descurcat.
La început nu am crezut că o să am timp să fac ceva precum un mod multiplayer, dar fiindcă ideea a părut interesantă am încercat să adaug și acest mod în implementare.
Per total, chiar cred că a rezultat un joc interesant.